Current mood:	şi mai somn...
Current music:	GTO #9
Entry tags:	personal, www

Omul şi blogul
Acum doi ani şi ceva, când i-am spus unui amic că ţin un jurnal pe Internet (la vremea respectivă, puţini auziseră de "blog"), tipul m-a întrebat cu nonşalanţă dacă îmi lipseşte cumva o doagă. Cum vine aia, jurnal pe Internet? Păi, un jurnal e doar al tău, ca să îţi scrii secretele şi aberaţiile care îţi trefc prin minte. Nu trebuie citit de nimeni altcineva, că doar de aia e jurnal... nu?

Acum câteva zile m-am reîntâlnit, absolut întâmplător, cu amicul de care vorbeam mai devreme. Din vorbă în vorbă am făcut schimb de numere de telefon, adrese de e-mail şi bloguri. Stai puţin... bloguri? Păi nu spunea el că...? Ei bine, da, spunea. Acum a prins şi el microbul. Dacă toată lumea are blog, el de ce nu?

Aici e buba.

În ultimul an, numărul bloggerilor români (şi nu numai) a crescut exponenţial. Toată lumea are blog şi fiecare blogger are pretenţia ca blogul lui să fie citit şi comentat. Multe bloguri peste care am dat de-a lungul timpului sunt adevărate monumente de prostie şi subcultură. Dau aici ca exemplul blogul unui băieţaş din Rahova sau Ferentari, nu mai ţin minte exact de unde, care se lăuda în cuvinte puţine (şi în majoritate înlocuibile cu bipuri şi steluţe) şi imagini multe cu câte fete şi-a tras-o în ultimul an, sau avalanşa de bloguri copy/paste cu posturi scurte gen "Moama, uitatziva aici cel mai tare sait!!!!!!".

Ca să nu fiu cârcotaşă până la capăt, există şi bloguri care merită citite dintr-un motiv sau altul (cum ar fi, spre exemplu, kro$$fire's blog [care, întâmplător, în ultimul lui articol tot despre bloguri vorbeşte], Died before K. [...weren't expecting this, were ya'? :P] sau De ce da, de ce nu [freakin' UPDATE yo'!]) la categoria bloguri personale, sau Cyberculture.ro sau Nu plânge că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat, la categoria bloguri cu audienţă ceva mai mare). Dar (...evident, există şi un "dar", că nu sunt os din osul lui Gigi Contra degeaba), blogurile interesante sunt şi ele aşa de multe că devine imposibil să le urmăreşti pe toate, oricât ai vrea. Asta dacă nu vrei să te transformi într-un şoarece de Internet, aşa cum existau pe vremuri şoarecii de bibliotecă.

În ultimul an, fenomenul blogurilor a fost dezbătut şi răs-dezbătut pe forumuri, în reviste, în ziare şi Dumnezeu mai ştie pe unde. S-au făcut speculaţii şi clasificări, s-au pus întrebări (în marea lor parte inutile, în capul cărora tronează eternul şi enervantul^TM "De ce-şi fac oamenii blog?" [răspuns elementar, dragii mei pseudo-Watsoni: pentru că poate şi e moca]), s-au realizat statistici şi s-au dat pronosticuri. Părerea mea este că blogurile sunt pur şi simplu o ramură în evoluţia Internetului - care, că tot veni vorba, se dezvoltă haotic, fără coadă şi fără cap, ca un recif construit din miliarde de chestii mici şi tari care conştientizează vag (dacă o fac şi aşa) că mai există şi alte chestii mici şi tari şi că împreună sunt o parte din ceva mult mai mare.

Nu pot să închei fără o justificare. Şi eu am blog (am două, chiar) - un jurnal personal (. dream) şi un blog cu articole de interes relativ restrâns (blogul de faţă). Amândouă le ţin pentru mine, şi nu ca să dau mass-uri pe Yahoo! în care să-mi implor amicii să îmi citească şi să-mi comenteze fiecare post. Cu toate astea, sunt oameni care comentează ceea ce scriu. Ca orice scriitor aspirant, mă bucură să ştiu că sunt oameni care, fără vreo obligaţie sau vreun interes material, sunt suficient de interesaţi încât să citească - mai des sau mai rar - ceea ce scriu şi să îşi exprime, la rândul lor, propria părere, indiferent care ar fi ea.

Ave!