Cel mai trist lucru pentru un fumător* e să se afle undeva, aiurea, cu un pachet aproape plin, mai mult de o jumătate de oră liberă la dispoziţie şi… nici un fel de „foc”. Sunt momente în care fumătorul ar da orice pentru o brichetă, un băţ de chibrit sau chiar un amărât de muc de ţigară uitat aprins pe stradă. Bani să-şi procure „focul” nu mai are, i-a dat pe toţi pe pachetul sus-amintit. Prin preajmă nu se vede nici un confrate într-ale ţigării şi brichetei. Aşa că fumătorul nostru stă pleoştit pe un capăt de bordură, urmăreşte apatic un păianjen care i se urcă pe şiretul bocancului stâng şi din când în când aruncă un ochi la ceasul telefonului mobil şi oftează. A mai trecut un minut…

Bucureşti – Bordura din faţa Casei America
11 octombrie 2006

* Faza mi s-a întâmplat pe bune (n.a.)

…atâta timp cât le pui beţe-n roate ălorlalţi. Până acum, asta pare să fie deviza sub care se desfăşoară campania electorală pentru preşedintele anului I la FJSC – situaţie care nu prea diferită de ceea ce s-a întâmplat în campania pentru ultimele alegeri prezidenţiale. Cu alte cuvinte, campania de la noi uzează atât pe tehnicile deja consacrate (afişe electorale, împărţit de panglici şi brăţări etc.), cât şi de metodele arhifolosite şi prea puţin mediatizate de intimidare indirectă a contracandidaţilor (rupt afişe, desenat mustăţi, scris contra-sloganuri etc.) Deocamdată însă prefer să trec peste acest aspect (fiindcă, nu-i aşa, asta e deja ceva obişnuit în orice alegeri şi deci n-ar fi nimic nou de spus; dacă e să apară vreo tehnică inedită de promovare şi / sau intimidare, fiţi siguri că o să o găsiţi disecată pe larg aici). În schimb, o să mă concentrez puţin asupra metodelor folosite de cei trei… pardon, patru candidaţi la preşedinţia bobocilor din FJSC.

Primul afiş care a apărut la aviziere, pe pereţi şi pe la ferestre a fost o coală portocalie cu un „grim ripăr” mare, frumos, negru şi care asculta muzică la un iPod, lucru care mă face să bănuiesc că afişul respectiv e un rip google-uit de aiurea. Lucru curios, pe afiş nu se menţionează nicăieri numele candidatului/ei; aflăm în schimb că e vorba de „the only candidate with a killer agenda”, care promite să se ia la trântă cu birocraţia, profii care se-ntrec cu gluma şi toate celelalte chestii mici şi negre care îngreunează viaţa studenţilor din anul I. Toate bune şi frumoase, dar daca n-ai habar despre cine e vorba şi totuşi îţi place programul electoral (sau doar „grim ripărul” de pe afiş), atunci… tu cu cine votezi?*

Bun… Trecem la al doilea candidat (sau, mă rog, a doua candidată, cum vreţi s-o luaţi). Ioana, probabil împreună cu echipa de campanie (dacă are), a cumpărat două coli XXXL de la librărie, a scris câte o întrebare pe fiecare şi le-a lipit frumos în holul de la FJSC. Prima întrebare: „Ce vrei să afli despre mine?” Răspunsurile interogative scrise chinuit şi în toate direcţiile demonstrează fără echivoc că ideea cu comunicarea aşa-zis deschisă cu bobocii a fost una total neinspirată, fiindcă, sub protecţia arhicuprinzătoare a anonimatului, toţi cei aflaţi în trecere şi fără ocupaţie au avut liber la aberat. Cineva vroia să ştie dacă Ioana a… well… ştiţi voi. Altcineva declara sus şi tare că, fie ce-o fi, el / ea tot pe Constantin îl votează. Un individ pierdut în spaţiu a pus punctul pe „i”: „Cine eşti?” Asta ne întrebăm şi noi.

A doua foaie punea o întrebare ceva mai la obiect: „Cum vedeţi voi un şef de an?” Ideea e bună, n-am ce zice: ca să poţi să faci ceva pentru ceilalţi, e musai să ştii de ce au nevoie; altfel, te trezeşti că tu împarţi Durex-uri pe gratis şi trei sferturi din boboci mor de foame (am dat un exemplu aberant, ştiu). În schimb, răspunsurile au aterizat cel puţin la câţiva ani lumină de ideea generală. „Cu ochii”, a scris un filosof naturalist. „Ca pe Barbu Constantin”, a ţinut să precizeze un suporter dintr-o tabără adversă. „Eşti prea inteligentă pentru oamenii ăştia”, a concluzionat sec un neconsolat care vroia o întâlnire cu Ioana, probabil.

În fine, Ioana şi-a făcut şi afişe de campanie. Problema e că afişele respective sunt o peticeală în Word care până la urmă nu spune mare lucru. În schimb, sloganul de pe afişe m-a făcut să ridic o sprânceană şi să mă scarpin în creştet. Nu mai ţin minte prima parte, dar a sloganul se termina cu „…libertatea ta de a umple golurile”. WTF? Nu cred că vreau să ştiu despre ce fel de goluri era vorba (sau o fi vreo problemă de metafizică la care neuronul mea de pamfletar în devenire nu poate accede… mai ştii?).

Al treilea candidat a reuşit să se remarce încă din prima săptămână prin câteva intervenţii semi-logoreice la cursurile din R3. Aţi ghicit, e vorba de camaradul Petre – care camarad, deşi are minte destulă sub pleată, o dă în bară colosal atunci când vine vorba să-şi pună potenţialul în valoare. Marele chix al campaniei lui Petre este că imaginea pozitivă – cea care pocneşte alegătorul [la figurat, desigur] şi îl face să se holbeze o jumătate de minut la un afiş – lipseşte cu desăvârşire. Afişele de campanie sunt o altă peticeală în Word, la fel ca şi în cazul Irinei, iar sloganul e ceva în genul „Votează Petre Flueraşu şi uită de griji…” Deci Petre o să ne dea de mâncare, o să ne facă curat, eventual o să ne mai dea şi o sută, două, să avem de-o bere şi un pahar de Coca-Cola, iar între timp o să fie reprezentantul studenţilor de anul I. Greşesc? …sigur că da, dar sloganele ambigue la asta duc. În plus de asta, fotografia folosită pentru promovarea imaginii posibilului domn’ preşedinte e mai neinspirată decât un dinamovist înrăit care se plimbă de capul lui prin Ghencea. Se putea ceva mai bine (…cred).

În fine, Petre are şi site la http://www.petre.lx.ro. Din curiozitate, am dat şi eu un ochi pe acolo. Ce-am găsit? Ei bine… de toate. Biografie, listă de colaborări, listă de premii, eseuri, ghicitori, haiku-uri şi un poem de câteva ecrane bune care era făinuţ. Lista de colaborări şi premii e destul de impresionantă, ceea ce mă face să mă întreb cum de camaradul nostru a ajuns la FJSC şi nu „peste drum, la intelectuali” (copyright Mihai Coman). Dar, fiind Gicuţa Contra prin definiţie (Gică Contra n-am cum să fiu oricât aş vrea), n-am putut să nu remarc câteva perle şi gonghiţe. „3000 de morţi au înroşit nisipul de la Omaha”, citeam la un moment dat în singurul eseu de pe site. Morţii, săracii, nu prea aveau cum să facă asta, din moment ce erau… well, morţi. Eventual, „sângele a 3000 de morţi…”. „Japonia s-a prăbuşit şi ea graţie loviturilor geniale ale aliaţilor. Hiroshima si Nagasaki au încheiat un război care altfel s-ar fi perpetuat.” De când pot fi considerate două genociduri ca fiind lovituri de geniu? O fi vreun trend de ultimă oră şi eu nu m-am prins (din acelaşi ciclu de idei face parte şi „Deci, când vreţi să plângeţi pentru victimile Holocaustului, gândiţi-vă că până la urmă totul s-a terminat cu bine.”). În fine, „ Germania a capitulat pe data de 7 mai, ora 2:41, când Friedeburg şi Jodl au semnat capitularea”… Ce altceva mai puteau să semneze, săracii? Eventual să dea autografe la ziarişti J.

Acum, că am criticat destul, să trecem la părţile bune (da, există şi astea). Am zis şi repet că Petre are destulă minte sub pleată încât să dea clasă multora. Problema e că majoritatea poporului alegător nu intuieşte asta, iar campania electorală agonizează la capitolul „imagine”. Deh, încă mai e timp. Poate că zilele următoare vor aduce o schimbare (şi nu, nu e vorba aici de „schimbarea” pe care guvernanţii noştri ne-o promit de şaisprezece ani de zile)...

Şi uite-aşa am ajuns la cireaşa de pe tort, sau, altfel zis, la un candidat care poate şi vrea să se implice pe bune în tot ceea ce înseamnă viaţa studenţilor din anul I (sau, cel puţin, asta a lăsat să se înţeleagă până acum, dar ştiţi cum se spune: ca să cunoşti pe cineva cu adevărat, dă-i putere). E vorba de camaradul Constantin Barbu, pe care l-am mai amintit acum câteva zile tot aici. Constantin e singurul candidat care afirmă concret ce are de gând să facă. Pe scurt, el promite să se implice în problemele studenţeşti, să colaboreze cu şefii de grupă, să medieze relaţiile între elevi şi profesori şi – lucrul cel mai important – să nu fie un şef, ci un reprezentant. Mie, una, îmi place cum sună. De asemenea, Constantin are deja un blog cu probleme de interes general pentru studenţii din anul I şi promite notificări prin SMS cu toate ştirile care merită aflate în cel mai scurt timp posibil.

Restul de propuneri le puteţi găsi pe blog-ul lui Constantin, http://www.fjscnewgen.blogspot.com, sau pe afişul electoral (care e, de altfel, cel mai simpatic din campanie), la http://img274.imageshack.us/img274/5731/afismaremicdr1.jpg .

Cu asta am terminat de disecat firul în patru, şaisprezece sau două sute cincizeci şi şase (…mi-a luat ceva să scriu tot nenorocitu’ ăsta de număr… fire-ar ele de norme de redactare ale limbii romane J) şi am vaga impresie că în curând o să fac cârcei la degete de la atâta tastat. Spor în campanie pentru toată lumea şi la bună ascultare.

Bucureşti

12 octombrie 2006

* Caragiale ar fi mândru (n.a.)