…Şi nu orice fel de „pact”, ci PACT, cu litere mari de tipar, ca la clasa întâi, prescurtare de la „Presă şi Actualitate” (subtitlu: seminar) sau „Păi, Asta Cui îi Trebuie?!”.

Cred că toţi camarazii din grupă detestă mai mult sau mai puţin ziua de miercuri. Dimineaţa unei zile obişnuite de miercuri cu PACT arată cam la fel în fiecare săptămână. Te trezeşti cu noaptea-n cap. Trebuie să fii gata de plecare cât arde un chibrit, ca la cazarmă, fiindcă de cele mai multe ori n-ai auzit alarma din prima (lucru care mie mi se întâmplă destul de des). Alergi până la cel mai apropiat chioşc de ziare şi să găseşti un exemplar dintr-o publicaţie de actualitate pe care să îl frunzăreşti apoi fie din mers, fie în autobuz, troleibuz sau metrou. (Alternativ, dacă ai perspective nu prea îndepărtate să devii muritor de foame, poţi să alergi până la cea mai apropiată staţie de autobuz sau metrou şi să speri că o să mai găseşti un „Compact” rătăcit pe undeva). Fumezi ţigara de dimineaţă pe drum, încercând în acelaşi timp să silabiseşti câteva paragrafe din ştirile de pe prima pagină. Cafeaua poate să mai aştepte; ai întârziat deja. Ajungi la facultate puţin după ora opt. Te rogi în gând ca profa să nu fi ajuns deja. Urci la etajul şase (dacă ai baftă cu liftul, dacă n-ai baftă pe scări şi mai mult mort decât viu). Îţi vezi colegii adunaţi în jurul meselor din faţa sălii 614 şi oftezi uşor. „N-a ajuns”, îţi spui în gând cu o uşurare vădită. Saluţi pe toată lumea, te aşezi şi tu pe un scaun, pe un pervaz sau pe un colţ de masă şi îţi despături şi tu ziarul. Aşa… să vedem. Ieri, într-o conferinţă de presă televizată, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că…

PACT este un seminar pentru care contează două lucruri: să citeşti cât mai multe ziare şi să ai o memorie de chinez bătrân. Seminarul se compune din trei părţi: un test cu întrebări de actualitate (cine este X, ce înseamnă Y, care este ştirea din ziua Z), câteva prezentări ale unor posturi radio, canale TV şi ziare cunoscute şi… discuţii libere.

Personal, n-am nimic cu ultimele două părţi; testul, în schimb, mi-a scos peri albi din prima. Am observat din experienţa proprie că nu e suficient să citeşti unul sau două ziare ca să iei o notă cât de cât onorabilă (pentru referinţă, nota 5 la PACT este extrem de onorabilă chiar şi pentru veterani). De ce? Simplu. Să zicem că tu citeşti ziarul A, care îţi pune pe faţă o parte din ştirile politice de ultimă oră. Dar în ziarele B sau C poţi găsi alte ştiri, cu alţi protagonişti, alte date care pot deveni din senin şi frunză roşie (sezonul cu „iarbă verde” s-a terminat deja) subiecte pentru test. Iar la notă nu te întreabă nimeni dacă ai citit Adevărul, Gândul, Evenimentul Zilei sau altceva.

Una peste alta, la PACT e ca la ruleta rusească: rişti şi câştigi. Problema e că şansele sunt exact invers. La ruleta rusească există o şansă din şase să dai chix. La PACT, există o şansă din… şase la puterea a şasea să câştigi. Aşa că pot să zic de pe-acum că ştiu la ce o să am prima (şi singura – sper) restanţă.



Side note: Nu neg faptul că e deosebit de important ca un jurnalist să fie puternic ancorat în realitate. Dar nici cu principiul că jurnalistul trebuie să înveţe realitatea sub toate aspectele ei pe de rost, ca pe poezie, nu sunt de acord.