A trecut aproape o lună de când am început cursurile la Gaidai şi, până acum, singura mea nemulţumire e că materia de cursuri e de multe ori atât de uşoară încât mă duce cu gândul la clasele primare de acasă. Sunt zile în care învăţăm japoneză după metoda CCT (DP)*. Sunt zile în care ni se explică acelaşi lucru trei ore la rând, iar la sfârşit trecem încă o dată prin toată poliloghia înainte ca proful să plece cu conştiinţa împăcată că şi-a făcut datoria aşa cum trebuie. În fine, sunt zile în care poţi adormi liniştit cu capul pe pupitru în timp ce proful îşi vede liniştit de dizertaţie, iar dacă îi eşti simpatic primeşti şi un “Noapte bună!” şi un zâmbet lipit cu scoci. Iar situaţiile de genul celei de mai jos nu mai sunt de mult o noutate...

...Cursul de economie e mai plictisitor decât politica din Cuba. O privire la stânga, una la dreapta, ochii la ceas: încă două minute. Proful vorbeşte la viteză dublă. Cel puţin jumătate din grupă e cu mintea în Honolulu. Ăia care pricep ceva cât de cât se uită câş şi încearcă să aşeze totul în context, dar nimeni nu pare să aibă prea mult succes...

Una peste alta, la Gaidai nu e nevoie să transpiri prea mult; profii transpiră pentru tine – cel puţin deocamdată. Am vaga presimţire că în sesiunea de vară o să se lase cu rugăciuni, jurăminte şi tentative de suicid în masă; dar până atunci mai e ceva.

* Corul copiilor tâmpiţi – dirijează proful

Încă din prima săptămână, eu, Antonia şi trei sferturi din cămin am ajuns la aceeaşi concluzie: cei mai mulţi dintre profii de-aici nu sunt cu toţi boii acasă. Nu ştiu dacă o atare situaţie e normală sau nu pentru Japonia, dar un lucru e sigur: cu o armată de profi care mai de care mai exotici care se străduiesc să ne bage ceva în cap, cursurile sunt oricum, numai plictisitoare nu.

Luaţi într-o ordine aleatoare, la Gaidai avem parte de: un prof de japoneză care predă la două universităţi şi e antrenor de fotbal în timpul liber (...care timp liber?), un prof de geografie şi cultură care ne face avanpremieră la speciile de gândaci şi chestii-cu-multe-picioare cu care o să avem de-a face la vară, un prof de mate cu identitate incertă (tipă...? tip...? greu de spus la prima vedere), o profă care predă exclusiv prin metoda CCTDP... şi multe alte specimene mai mult sau mai puţin neobişnuite.

Una peste alta, concluzia e clară: profii de aici la cel puţin câţiva ani lumină de imaginea de bau-bau chel, burtos şi cu catalogul în mână cu care m-am obişnuit în România... şi îmi place aşa :)