...Încep să am din ce în ce mai mult atenţia că japonezii sunt un popor de oameni obişnuiţi să fie luaţi de mânuţă şi îndrumaţi la fiecare pas - şi asta pentru că în Japonia, aproape la fiecare pas (şi nu glumesc) dai peste semne cu "Atenţie la...", "Aveţi grijă la...", "Feriţi-vă de..." etc., etc.. Iar asta nu e tot. Lifturile, scările rulante, metrourile, autobuzele - peste tot se aud voci înregistrate care îţi atrag suav atenţia să ai grijă la uşi, trepte, praguri, frână ş.a.m.d. În unele situaţii, avertismentele sunt relativ normale ("Atenţie la tren", de exemplu). Altele, în schimb, mă fac să mă întreb sincer unde am nimerit.
Exemplu: drumul care duce de la intrarea de nord a campusului la cea mai apropiată staţie de monorail are două curbe amărâte. Ei bine, înainte de fiecare din ele, pe şosea scrie mare: "Atenţie la curbă!"... chiar dacă n-ai cum s-o ratezi nici dacă ai dioptriile +15 şi ţi-ai uitat ochelarii acasă.
Fiecare autobuz are ditai semnalul care se aprinde ori de câte ori şoferul pune frână. Vorba vine, e bine să ştii când să te ţii bine (şi să ai grijă ca mâna ta să nu aterizeze unde nu trebuie, fiindcă altfel te poţi alege cu o palmă sau cu un jet de spray lacrimogen în ochi)... doar că semnalul se aprinde la câteva secunde după ce autobuzul pune frână, ceea ce îl face la fel de inutil ca o plajă privată în Sahara.
Circul continuă aproape peste tot - în metrou ("Vă rugăm să aveţi grijă la: uşi, bagaje, pasageri care urcă, pasageri care coboară, pasageri cu dizabilităţi" etc.), în lift ("Atenţie, se închid uşile.", "Atenţie, se deschid uşile.", "Atenţie, liftul urcă.", "Atenţie, liftul coboară." etc.), pe scările rulante ("Această scară poate fi periculoasă; vă rugăm să aveţi grijă la: tocuri, umbrele, bagaje etc., etc.") - şi aşa mai departe.
Dar chestia cea mai cea sunt sunt semnele (în parcuri şi în gări, pe aleile din campus ş.a.) care avertizează cu caractere mari şi roşii: "Atenţie! Obsedat sexual!"* [cum ar fi cel de mai jos, de exemplu].

...WTF.
* Să mor dacă glumesc >.>