Current mood:	pissed off
Current music:	Tanaka Rie - Emotion CE 73
Entry tags:	filosofeala, fjsc

Oare chiar asta vreau, de fapt...?
Cu două nopţi şi o zi înainte de primul parţial al sezonului, citind la foc automat manuale, texte şi referinţe despre cum „se scrie” şi cum „nu se scrie” textul jurnalistic, nu pot să nu mă întreb: oare chiar asta vreau, de fapt? Clatin din cap şi suspin a pagubă: în nici un caz.

Din prima zi la FJSC ni s-a spus clar că nu suntem intelectuali; mai mult, am fost expediaţi cu ironie „peste drum”, la Litere, în caz că am avea asemenea pretenţii. „Publicul vostru o să fie nenea Gicu şi tanti Miţa.” Trebuia să ne intre bine în cap: scriind pentru prostime, aveam să devenim „de-ai lor”. Mai mult. „Intelectualii or să vă dispreţuiască”. Interesante perspective.

Toate bune, dar dacă nu suntem intelectuali, atunci ce se presupune că am fi? Răspunsul l-am primit o săptămână mai târziu: canale. „…De informare”, ni s-a precizat după câteva murmure care ameninţau să se transforme în revoltă la rampă deschisă. „Orice jurnalist e un canal”. Acelaşi cadru didactic avea să se contrazică la nici o jumătate de oră mai târziu afirmând că el (…mă rog, ea) este, de fapt, intelectual. De ce nu-mi place n-am scăpat: profesorul e zeu, iar noi, cursanţii, „proşti” şi „plaţi”. Dar nu-i nimic; „aşa am fost toţi când am intrat în facultate”. Nu pot să nu mă întreb semi-retoric: dacă eram atât de proşti atunci, cum se face că am trecut, totuşi, de admitere? „Ei, vacs”.

Dar ce învăţăm, până la urmă, la FJSC? Învăţăm că trebuie, în primul rând, să uităm tot ce am învăţat până acum. Întoarcem fila şi începem „pe curat”: textul jurnalistic e un produs standardizat care se vinde… Stai puţin: unde e atunci distincţia personală? Unde e „zvâcul” care te face să-ţi dai seama că un articol e scris de X sau Y? Ah, da: jurnalistul este „un anonim”, component infim al unei mase amorfe de bărbaţi şi femei care trudesc cu sudoare şi sânge pentru ca nenea Gicu şi tanti Miţa să-şi poată citi în fiecare dimineaţă fiţuica de informare la cafea. Şi cum se face că există, totuşi, jurnalişti care şi-au făcut un „nume”? …Dar cine suntem noi, pardon, să ne permitem să visăm la aşa ceva când nici n-am pus bine piciorul la FJSC? Întâi îndoctrinarea; pe urmă mai vedem. Dacă nu ne place, intelectualii de „peste drum” ne aşteaptă cu braţele deschise.

Paradoxal, pentru fiecare examen trebuie toc… învăţate zeci de pagini de teorie de o relevanţă îndoielnică pentru ceea ce se presupunem că o să facem în viitor. La ce bun să înveţi despre funcţia fatică în comunicare, atâta timp cât o să ajungi să scrii despre cum Gigi, mecanicul din satul Z, l-a înjunghiat pe Gogu după ce l-a prins ţinându-se de mână cu Aurica? Ce relevanţă are proxemica într-un articol legat de greva femeilor de serviciu din oraşul T? Întrebarea rămâne, deocamdată, deschisă.

…Şi totuşi, chiar dacă da, mă consider un intelectual – mai mult, un scriitor – şi chiar dacă toate cele povestite mai sus mă revoltă crunt, o să îmi las jucăriile la locul lor, o să strâng din dinţi şi o să rămân în continuare aici. Uneori, succesul e cu atât mai dulce cu cât îi demonstrezi în acelaşi timp celui care ţi-a pus beţe în roate la fiecare pas că n-a avut dreptate.