Odeena ([info]bukaresuto) wrote,
@ 2006-12-19 19:22:00
Previous Entry  Add to memories!  Tell a Friend!  Next Entry
Current mood: praf
Current music:Frank Sinatra - Come Fly With Me
Entry tags:ratb, trafic, umor

Uneori, detest oraşul ăsta
Ora patru şi jumătate, după-amiază, Titan. Ies din Auchan* şi o iau pe jos spre staţia de tramvai. Vremea e cancer. Nici nu ninge, nici nu plouă, şi bate un vânt de te ia pe sus. Până ajung în staţie trec vreo zece minute. Reuşesc să îmi aprind o ţigară. O fumez încet (spre norocul meu, nu se stinge), apoi mă uit la ceas. Cinci fără un sfert. În fine, îşi face apariţia nenorocitul ăla de tramvai.

Înăuntru, înghesuială. Şandramaua scârţâie şi se scutură din toate încheieturile. Trec zece minute şi două staţii, ajungem la gura de metrou. Cobor, mă strecor printre maşinile care aşteaptă la stop şi intru la metrou. Iarăşi aştept. Se face cinci fără un pic, vine metroul - iarăşi înghesuială. După două staţii reuşesc să prind un loc. La a treia se urcă un tip cu un brad în spate. Până la Unirii, în metrou nu mai ai loc să arunci un ac. La Eroilor nu mai suport; cobor şi urc la suprafaţă.

Afară nu mai plouă chiar aşa de rău, dar vântul bate în continuare. Traversez parcul înjurând printre dinţi. În staţia de autobuz văd trei 104-uri oprite unul în coada celuilalt. Ridic o sprânceană şi trec mai departe. Ajung lângă cealaltă gură de metrou de la Eroilor şi aştept. Vine un 91 - conservă. Imediat după el vine un 69 - nici o şansă să încap, nici măcar pe scări. Înjur printre dinţi. Trec încă trei 104-uri, apoi un 336 şi, în fine, încă un 69. De data asta îmi fac curaj şi urc şi eu. Abia încap pe scări şi e cât pe ce să rămân prinsă între uşi. În faţa mea, cocoţat cu o scară mai sus, stă un individ care pute ca dracu'.

După o staţie, când să se deschidă, uşa îmi prinde bocancul. Scap cu chiu, cu vai, uşa se închide iar şi o luăm din loc. În spate, un moş înjură ca la uşa cortului că n-a putut să coboare din cauza mea. Mă întorc şi-i urez candid să-i fie de bine, că n-am ce să-i fac. Moşul boscorodeşte în continuare. Ridic din umeri. La staţia următoare cobor. Coboară şi el.

La Academie, blocaj de trafic. Maşinile înaintează melceşte. Nu mai am ţigări şi nici baterie la player. Am literalmente o mutră plouată. Viaţa e o porcărie.

Ajung în Drumul Sării - alt blocaj. Claxoane, înjurături, nervi cu găleata. Mă uit în jur după un chioşc, un mini-market, orice. De unde. Pe lângă mine trec grupuri-grupuri de "băieţi veseli"; exact ce-mi lipsea. Afişajul meteo din intersecţie arată minus patru grade. Aşa credeam şi eu.

În Drumul Taberei sunt deja la capătul răbdării. Îmi aprind o ţigară (am găsit un fel de chioşc între timp) şi mă opresc să îmi trag sufletul, contemplând şirul neîntrerupt de maşini care se târăsc înainte. O blondină cu o maşină străină pune frână. Tot cârnatul din spate claxonează la unison. Mustăcesc din nas. Au şi misoginii dreptate în felul lor.

În fine, ajung acasă. E deja şase şi un sfert.

Uneori, detest oraşul ăsta.
_______________
* Auchan - unul din cele "n" hipermarket-uri bucureştene



(Post a new comment)


(Anonymous)
2006-12-20 01:38 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 01:38 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 01:39 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 01:44 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 01:58 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 01:59 am UTC (link)

(Reply to this)


(Anonymous)
2006-12-20 03:47 am UTC (link)

(Reply to this)(Thread)


(Anonymous)
2007-01-02 07:41 pm UTC (link)
Foarte interesant comentariu. Freaking spam bot with no spam :|.

P.S.: Odeena, please make it's work totally useless, it deserves it :).

(Reply to this)(Parent)

oooo.
(Anonymous)
2006-12-21 02:55 am UTC (link)
ooooo...
stii cum e in romania...toata lumea injura , se bate,se ma prinde si un bocanc....asta e....

(Reply to this)


Create an Account
Forgot your login?
Login w/ OpenID
English • Español • Deutsch • Русский…