Joi dimineaţă au fost alegerile pentru şeful de an. De data asta, cei patru candidaţi care au distrat FJSC-ul aproape două săptămâni s-au confruntat direct cu publicul alegător într-un mini-discurs care a confirmat în cea mai mare parte impresia generală a studenţilor despre fiecare „pretendent” în parte. Constantin a repetat, în mare, aceleaşi promisiuni înscrise pe fluturaşi şi afişe. Petre a ţinut să sublinieze că poate face toate lucrurile propuse de contracandidaţii lui şi că are, în plus, avantajul unei personalităţi puternice (dar care, vorba vine, nu l-a ajutat prea mult în campania electorală). Ioana a pus accent şi de data asta pe scopurile şi motivele proprii, fapt care mi-a confirmat impresia unei personalităţi înclinate spre egocentrism. În fine, Sabina a ţinut un speech drăguţ, lucru care mă face să cred că, dacă ar fi beneficiat de o campanie electorală ceva mai curajoasă, ar fi avut şanse reale la preşedinţie.

În fine, s-a votat, s-au numărat voturile, şefii de grupe au făcut schimb de impresii şi de ţigări cu reprezentanţii ASJC şi la sfârşitul unui curs care ar putea candida cu brio la premiile BED (Bored Everyone to Death) s-au anunţat rezultatele. Locul patru, 16 voturi – camaradul Petre, fluierat cu entuziasm atât de suporteri, cât şi de opozanţi (cu conotaţii diferite, bineînţeles). Locul trei, 20 de voturi – Ioana, care va fi nevoită să se mulţumească cu o exprimare personală într-un cadru mai restrâns şi cu informaţii aflate la mâna a doua, a treia etc. Locul doi, 28 de voturi – Sabina, care a primit înfrângerea destul de zâmbitoare; de data asta, n-a fost să fie. În fine, locul întâi, cu o majoritate zdrobitoare de 104 voturi, Constantin, care a primit drept trofeu o coroană de hârtie şi perspectiva nu prea îndepărtată a unui şir colorat de probleme de rezolvat…

Nu pot să închei înainte de a-i ura camaradului Constantin multă baftă şi nervi de oţel. O să aibă nevoie de amândouă .

Dacă băieţii din cursa prezidenţială şi-au făcut reclamă marţi la R3, fetele au preferat să acţioneze ceva mai discret. Aşa se face că joi dimineaţă au apărut câteva afişe noi în holul de la etajul şase al facultăţii din complexul Leu.

Chiar lângă lifturi, Ioana a plasat strategic un afiş care descria pe larg „ce câştigi tu” („tu”, adică studentul din anul I al facultăţii) şi „ce câştig eu” („eu”, adică ea, ca viitoare preşedintă). Toate bune şi frumoase, dar nici unul din câştigurile amintite nu aveau o finalitate concretă, iar dualitatea „eu” – „tu” relevă involuntar o atitudine de distanţare şi de singularizare faţă de restul studenţilor, iniţiativă nu tocmai inspirată într-o campanie electorală… Pe de altă parte, pe unul din afişele A4 cu sloganul „Dorinţa mea şi libertatea ta de a umple golurile” a apărut un mesaj interesant (şi oarecum previzibil): „Golurile cui? M-am gândit eu la câteva, dar sunt creştină, aşa că nu ţi le spun…” Bine zis.

Tot la etajul şase de la Leu au apărut şi două afişe ale celei de-a patra candidate. „Micuţa Socrates” a decis că e timpul să acţioneze şi ea, aşa că a pus la punct un afiş promovând o „campanie socratică” de promovare. Din motive obiective, Sabina nu a putut să se implice mai devreme; cu toate astea, eu, una, îi urez succes în campanie… sau, cel puţin, cât a mai rămas din ea.

Între timp, joi şi vineri, Constantin a împărţit cafea pe gratis tuturor doritorilor din grupă, având în plan să introducă un „abonament” lunar pentru cafea caldă la purtător în viitorul apropiat. Eu, una, nu mă supăr…

Şi pe blogul profesorului George Hari Popescu a apărut un post referitor la alegeri. Două dintre observaţiile făcute mi s-au părut interesante:

- studenţii-candidaţi nu au imaginaţie şi nu au o atitudine proactivă (afişe pe fond negru, utilizarea simbolului morţii)

Aici sunt şi nu sunt de acord cu ceea ce s-a scris. Lipsa de imaginaţie e evidentă în campanie. Majoritatea candidaţilor s-au rezumat la mijloacele clasice de promovare a imaginii (afişe, pliante). Constantin a avut ideea a afişelor cu text tipărit invers, plasate strategic pe pereţii opuşi oglinzilor din baie. Aş îndrăzni să spun că asta a fost singura idee cât de cât originală din întreaga campanie.

Pe de altă parte, nu cred că afişele cu fond negru şi „grim ripărul” de care vorbeam în primul post dedicat alegerilor nu denotă neapărat lipsa unei atitudini proactive, cât încercarea de a atrage atenţia prin orice mijloace disponibile. E posibil însă să fie vorba aici despre o deducţie bazată pe un fundament psihologic de care să n-am habar.

- studenţii-candidaţi nu cunosc încă mediul studenţesc (promisiunile sunt generale, nevoile studenţilor nu au fost identificate)

Asta e cât se poate de adevărat. Partea de dialog dintre candidaţi şi restul studenţilor a lipsit aproape cu desăvârşire, excepţie făcând tentativa „afişului interactiv” a Ioanei (o tentativă care a eşuat lamentabil până la urmă) şi sondajele destul de timide ale celorlalţi candidaţi. Cred că aici găsim unul din minusurile cele mai proeminente ale campaniei. Mai este încă timp ca acesta să fie remediat; rămâne de văzut dacă vreunul din candidaţi va avea o iniţiativă concretă în acest sens…

Marţi avem alegeri. Sunt tare curioasă cine o să fie ales până la urmă.

Marţi dimineaţă, campania continuă…

De data asta, acţiunile de convingere în masă se mută la R3, unde se împart pliante, se lipesc afişe şi… se fluieră.

(Un cititor ridică o sprânceană. Un altul tuşeşte intrigat. „Se... fluieră?!”)

Da, se fluieră. Nu a huiduială (cel puţin deocamdată), nici a pagubă (e timp destul pentru asta după alegeri), ci datorită camaradului Petre Flueraşu, care şi-a ales ca simbol electoral obiectul al cărui nume îl poartă. Aşa se face că suporterii lui Petre mişună în toate părţile, îmbrăcaţi în tricouri galben-canar şi fluierând de mama focului. Studenţii primesc fluturaşi şi fluiere, însoţite de un zâmbet demn de prima pagină de la BRAVO şi de nelipsitul slogan: „Votaţi Petre Flueraşu!”.

Fluturaşii au aceeaşi culoare galben-canar ca şi tricourile promotorilor şi sunt minusculi, fapt care riscă să îi creeze camaradului Petre imaginea unui individ econom până la zgârcenie şi care nu concepe să consume mai mult dintr-un material decât e absolut necesar. Pe fiecare se regăseşte un fluier în miniatură, un acrostih şi un slogan. Acrostihul lasă o relativă impresie de déja-vu, iar termenii ale căror iniţiale compun cuvântul PETRE (Prestanţă, Energie, Tenacitate, Respect, Entuziasm) nu au prea mare legătură unii cu ceilalţi şi nici per ansamblu cu funcţia de preşedinte, aşa că după umila mea părere ar fi fost mai bine ca jocul de cuvinte să nu fie acolo. În schimb, sloganul e simpatic: „Votează FLUERAŞU pentru a putea FLUIERA mai târziu…” Sună destul de bine, nu-i aşa? Atâta timp cât nu se fluieră a pagubă, desigur.
Tot pliante împarte şi echipa lui Constantin. Alb-negru, decupate cam în grabă, dar cu avantajul net că oferă informaţii concrete referitoare la program. Sub deviza „Profii te pun la punct… Eu te pun în temă!”, Constantin este singurul candidat care promite ceva concret, cel puţin deocamdată. Mai mult, el a trecut deja de etapa „promit acum şi fac la anu’”; blogul informativ de la fjscnewgen.blogspot.com e în permanenţă în pas cu noutăţile legate de facultate şi de an, iar forumul de la phpbbserver.com/fjscnewgen începe să ia şi el avânt.

Ajungem, în fine, la a treia şi ultima candidată (…da, ştiu, mai era încă cineva, dar ultima candidată e cvasiinvizibilă deocamdată şi există o probabilitate mare să se fi retras din campanie pe uşa din dos). Echipa Ioanei împarte şi ea nişte pliante simpatice: de două ori şi jumătate mai mari decât cele ale camarazilor cu fluiere, de un roz-închis şi de o ambiguitate devină deja caracteristică, dar care, surprinzător, sună destul de bine. „O mutare pentru argumente puternice. O mutare pentru apărarea drepturilor. O mutare pentru multe alte mutări”, citim pe fiecare pliant. Până aici, toate bune şi frumoase; totuşi, fiind cârcotaşă din fire, nu pot să nu mă întreb: argumente puternice pentru ce? Apărarea căror drepturi? Care mutări? Răspunsul este, evident, un mare blanc. Cel puţin până acum.

Fiţi pe fază pentru noi detalii!

…atâta timp cât le pui beţe-n roate ălorlalţi. Până acum, asta pare să fie deviza sub care se desfăşoară campania electorală pentru preşedintele anului I la FJSC – situaţie care nu prea diferită de ceea ce s-a întâmplat în campania pentru ultimele alegeri prezidenţiale. Cu alte cuvinte, campania de la noi uzează atât pe tehnicile deja consacrate (afişe electorale, împărţit de panglici şi brăţări etc.), cât şi de metodele arhifolosite şi prea puţin mediatizate de intimidare indirectă a contracandidaţilor (rupt afişe, desenat mustăţi, scris contra-sloganuri etc.) Deocamdată însă prefer să trec peste acest aspect (fiindcă, nu-i aşa, asta e deja ceva obişnuit în orice alegeri şi deci n-ar fi nimic nou de spus; dacă e să apară vreo tehnică inedită de promovare şi / sau intimidare, fiţi siguri că o să o găsiţi disecată pe larg aici). În schimb, o să mă concentrez puţin asupra metodelor folosite de cei trei… pardon, patru candidaţi la preşedinţia bobocilor din FJSC.

Primul afiş care a apărut la aviziere, pe pereţi şi pe la ferestre a fost o coală portocalie cu un „grim ripăr” mare, frumos, negru şi care asculta muzică la un iPod, lucru care mă face să bănuiesc că afişul respectiv e un rip google-uit de aiurea. Lucru curios, pe afiş nu se menţionează nicăieri numele candidatului/ei; aflăm în schimb că e vorba de „the only candidate with a killer agenda”, care promite să se ia la trântă cu birocraţia, profii care se-ntrec cu gluma şi toate celelalte chestii mici şi negre care îngreunează viaţa studenţilor din anul I. Toate bune şi frumoase, dar daca n-ai habar despre cine e vorba şi totuşi îţi place programul electoral (sau doar „grim ripărul” de pe afiş), atunci… tu cu cine votezi?*

Bun… Trecem la al doilea candidat (sau, mă rog, a doua candidată, cum vreţi s-o luaţi). Ioana, probabil împreună cu echipa de campanie (dacă are), a cumpărat două coli XXXL de la librărie, a scris câte o întrebare pe fiecare şi le-a lipit frumos în holul de la FJSC. Prima întrebare: „Ce vrei să afli despre mine?” Răspunsurile interogative scrise chinuit şi în toate direcţiile demonstrează fără echivoc că ideea cu comunicarea aşa-zis deschisă cu bobocii a fost una total neinspirată, fiindcă, sub protecţia arhicuprinzătoare a anonimatului, toţi cei aflaţi în trecere şi fără ocupaţie au avut liber la aberat. Cineva vroia să ştie dacă Ioana a… well… ştiţi voi. Altcineva declara sus şi tare că, fie ce-o fi, el / ea tot pe Constantin îl votează. Un individ pierdut în spaţiu a pus punctul pe „i”: „Cine eşti?” Asta ne întrebăm şi noi.

A doua foaie punea o întrebare ceva mai la obiect: „Cum vedeţi voi un şef de an?” Ideea e bună, n-am ce zice: ca să poţi să faci ceva pentru ceilalţi, e musai să ştii de ce au nevoie; altfel, te trezeşti că tu împarţi Durex-uri pe gratis şi trei sferturi din boboci mor de foame (am dat un exemplu aberant, ştiu). În schimb, răspunsurile au aterizat cel puţin la câţiva ani lumină de ideea generală. „Cu ochii”, a scris un filosof naturalist. „Ca pe Barbu Constantin”, a ţinut să precizeze un suporter dintr-o tabără adversă. „Eşti prea inteligentă pentru oamenii ăştia”, a concluzionat sec un neconsolat care vroia o întâlnire cu Ioana, probabil.

În fine, Ioana şi-a făcut şi afişe de campanie. Problema e că afişele respective sunt o peticeală în Word care până la urmă nu spune mare lucru. În schimb, sloganul de pe afişe m-a făcut să ridic o sprânceană şi să mă scarpin în creştet. Nu mai ţin minte prima parte, dar a sloganul se termina cu „…libertatea ta de a umple golurile”. WTF? Nu cred că vreau să ştiu despre ce fel de goluri era vorba (sau o fi vreo problemă de metafizică la care neuronul mea de pamfletar în devenire nu poate accede… mai ştii?).

Al treilea candidat a reuşit să se remarce încă din prima săptămână prin câteva intervenţii semi-logoreice la cursurile din R3. Aţi ghicit, e vorba de camaradul Petre – care camarad, deşi are minte destulă sub pleată, o dă în bară colosal atunci când vine vorba să-şi pună potenţialul în valoare. Marele chix al campaniei lui Petre este că imaginea pozitivă – cea care pocneşte alegătorul [la figurat, desigur] şi îl face să se holbeze o jumătate de minut la un afiş – lipseşte cu desăvârşire. Afişele de campanie sunt o altă peticeală în Word, la fel ca şi în cazul Irinei, iar sloganul e ceva în genul „Votează Petre Flueraşu şi uită de griji…” Deci Petre o să ne dea de mâncare, o să ne facă curat, eventual o să ne mai dea şi o sută, două, să avem de-o bere şi un pahar de Coca-Cola, iar între timp o să fie reprezentantul studenţilor de anul I. Greşesc? …sigur că da, dar sloganele ambigue la asta duc. În plus de asta, fotografia folosită pentru promovarea imaginii posibilului domn’ preşedinte e mai neinspirată decât un dinamovist înrăit care se plimbă de capul lui prin Ghencea. Se putea ceva mai bine (…cred).

În fine, Petre are şi site la http://www.petre.lx.ro. Din curiozitate, am dat şi eu un ochi pe acolo. Ce-am găsit? Ei bine… de toate. Biografie, listă de colaborări, listă de premii, eseuri, ghicitori, haiku-uri şi un poem de câteva ecrane bune care era făinuţ. Lista de colaborări şi premii e destul de impresionantă, ceea ce mă face să mă întreb cum de camaradul nostru a ajuns la FJSC şi nu „peste drum, la intelectuali” (copyright Mihai Coman). Dar, fiind Gicuţa Contra prin definiţie (Gică Contra n-am cum să fiu oricât aş vrea), n-am putut să nu remarc câteva perle şi gonghiţe. „3000 de morţi au înroşit nisipul de la Omaha”, citeam la un moment dat în singurul eseu de pe site. Morţii, săracii, nu prea aveau cum să facă asta, din moment ce erau… well, morţi. Eventual, „sângele a 3000 de morţi…”. „Japonia s-a prăbuşit şi ea graţie loviturilor geniale ale aliaţilor. Hiroshima si Nagasaki au încheiat un război care altfel s-ar fi perpetuat.” De când pot fi considerate două genociduri ca fiind lovituri de geniu? O fi vreun trend de ultimă oră şi eu nu m-am prins (din acelaşi ciclu de idei face parte şi „Deci, când vreţi să plângeţi pentru victimile Holocaustului, gândiţi-vă că până la urmă totul s-a terminat cu bine.”). În fine, „ Germania a capitulat pe data de 7 mai, ora 2:41, când Friedeburg şi Jodl au semnat capitularea”… Ce altceva mai puteau să semneze, săracii? Eventual să dea autografe la ziarişti J.

Acum, că am criticat destul, să trecem la părţile bune (da, există şi astea). Am zis şi repet că Petre are destulă minte sub pleată încât să dea clasă multora. Problema e că majoritatea poporului alegător nu intuieşte asta, iar campania electorală agonizează la capitolul „imagine”. Deh, încă mai e timp. Poate că zilele următoare vor aduce o schimbare (şi nu, nu e vorba aici de „schimbarea” pe care guvernanţii noştri ne-o promit de şaisprezece ani de zile)...

Şi uite-aşa am ajuns la cireaşa de pe tort, sau, altfel zis, la un candidat care poate şi vrea să se implice pe bune în tot ceea ce înseamnă viaţa studenţilor din anul I (sau, cel puţin, asta a lăsat să se înţeleagă până acum, dar ştiţi cum se spune: ca să cunoşti pe cineva cu adevărat, dă-i putere). E vorba de camaradul Constantin Barbu, pe care l-am mai amintit acum câteva zile tot aici. Constantin e singurul candidat care afirmă concret ce are de gând să facă. Pe scurt, el promite să se implice în problemele studenţeşti, să colaboreze cu şefii de grupă, să medieze relaţiile între elevi şi profesori şi – lucrul cel mai important – să nu fie un şef, ci un reprezentant. Mie, una, îmi place cum sună. De asemenea, Constantin are deja un blog cu probleme de interes general pentru studenţii din anul I şi promite notificări prin SMS cu toate ştirile care merită aflate în cel mai scurt timp posibil.

Restul de propuneri le puteţi găsi pe blog-ul lui Constantin, http://www.fjscnewgen.blogspot.com, sau pe afişul electoral (care e, de altfel, cel mai simpatic din campanie), la http://img274.imageshack.us/img274/5731/afismaremicdr1.jpg .

Cu asta am terminat de disecat firul în patru, şaisprezece sau două sute cincizeci şi şase (…mi-a luat ceva să scriu tot nenorocitu’ ăsta de număr… fire-ar ele de norme de redactare ale limbii romane J) şi am vaga impresie că în curând o să fac cârcei la degete de la atâta tastat. Spor în campanie pentru toată lumea şi la bună ascultare.

Bucureşti

12 octombrie 2006

* Caragiale ar fi mândru (n.a.)

Sunt convinsă că toţi cei din amfiteatrul R3 îşi amintesc încă limpede simulacrul de alegeri (care a dat chix cu brio, din fericire, ca să nu zic chixXL -- (c) Academia Caţavencu) de joia asta. Ei bine, omul care a făcut ca trăsnaia să nu se întâmple şi deja ultracunoscuta "fată cu părul verde" să nu devină nitam-nisam şefă de an fără ca trei sferturi şi mai bine din ceilalţi s-o fi auzit vorbind măcar (părerile semi-personale de la cursuri nu intră la socoteală).
Ei bine, omul care a dejucat conspiraţia ad-hoc candidează pentru preşedenţia anului întâi. Şi, cel puţin din câte am reuşit să-l cunosc deocamdată, eu zic că o merită din plin. Aşa că, dragi camarazi de la FJSC, votaţi Constantin Barbu :) Şi, dacă tot suntem în spiritul campaniei electorale, daţi un ochi şi pe  blogul de campanie al sus-amintitului camarad. Cu siguranţă că în viitorul apropiat  veţi avea ce vedea.
* Side note:  N-am nimic personal cu Andreea Lupescu ("fata cu părul verde"), dar nu consider popularitatea de conjunctură ca fiind un motiv suficient de întemeiat pentru acordarea fără discernământ a unui post de o asemenea responsabilitate. În schimb, Constantin Barbu a demonstrat deja că are curajul să spună tare şi răspicat ceea ce are de spus - calitate esenţială pentru un reprezentant al studenţilor, cu atât mai mult în anul I.