[Marmotă cu surprize… mmm…*]

N-a trecut nici o lună de când am venit în Bucureşti şi am ajuns să îmi doresc cu ardoare o zi în care să nu trebuiască să fac nimic bazat pe interacţiune socială. De unde în vară mă plângeam de o inactivitate cruntă şi căutam orice ocazie să îmi scot cunoscuţii la o bere, aici a ajuns să mi se acrească de bătut jumătate din Bucureşti cu tramvaiul, troleibuzul sau metroul (de cele mai multe ori „la conservă” şi nas în nas cu cine ştie ce arătare urât mirositoare) doar ca să stau la o terasă câteva ore, să beau o bere şi să fumez mai ceva ca un turc, de cele mai multe ori cu gândul la referatul X, proiectul Y sau e-mailul Z care mă aşteaptă cu drag şi dureri de cap acasă.

Cei care nu au trecut printr-o asemenea stare vor ridica din umeri şi vor spune că, în ultimă instanţă, nu e chiar atât de greu să-ţi programezi o zi de semi-vacanţă. Dimpotrivă. Închizi telefoanele, suprimi messenger-ul, GAIM-ul sau orice altă modalitate de a comunica instant prin Internet, îţi laşi clientul de mail să urle în pustiu că te aşteaptă „n” mesaje necitite şi îţi vezi de ale tale. Crezi că e suficient? Da’ de unde. La un moment dat, dai un ochi din curiozitate pe alea „n” mesaje şi vezi că amicul Cutare te cheamă insistent la bere şi îţi aminteşte cu obidă că îl ignori de două săptămâni. Bineînţeles, Cutare e om de treabă şi n-ai vrea să-l sictireşti definitiv, aşa că îţi calci pe inimă şi accepţi. Ceva mai încolo, deschizi telefonul şi afli că alt amic, să-i zicem Cutărescu, are de rezolvat o problemă f.f.f.f… urgentă la care nu se pricepe nici să-l tai şi – dap – tu eşti singurul care îl poate scoate din necaz. Colega de apartament are nevoie urgentă de un lucru care nu poate fi cumpărat decât de la Carrefour sau Plaza România şi n-are timp (sic!) să meargă ea până acolo. Altui coleg îi e urât să meargă singur până la piaţă / gară / facultate etc. Şi tot aşa.

Week-end-ul ăsta trec pe acasă câteva zile. Alţi oameni, altă alergătură, altă nebunie. Dar după ce mă întorc vreau câteva zile de semi-vacanţă. Telefoanele vor fi date pe vibraţii şi cel mai probabil ignorate o vreme, messenger-ul va deceda subit, iar doritorii de bere vor trebui să se descurce singuri. Anunţ valabil pentru toată lumea.

Acum mă întorc cu drag la ţigară, cafea şi trimis CV-uri pe eJobs. Şi viaţa e frumoasă…

__________________

Side note: A nu se înţelege că sunt un om antisocial sau neadaptat. I just need some personal time. Well… actually, lots of it. Asta e tot.

* Amicul S., pasionat de fugărit broaşte prin laborator, cu bisturiul într-o mână şi cârpa cu anesteziant în cealaltă, este 100% responsabil pentru încercarea [mai mult sau mai puţin reuşită] de umor negru de mai sus…