MARŢI [ziua 49] Toată lumea detestă ziua de marţi, iar eu o detest mai mult decât toată lumea la un loc. Cursul de dimineaţă e mai nasol ca în alte dăţi, iar eu mă apuc de scrijelit paragrafe la întâmplare în caiet în timp ce restul clasei repetă în cor verzi şi uscate...

...trei de o parte, patru de cealaltă, desincronizare totală. Profei nu pare să-i pese, iar mie îmi vine să mă arunc prin geam - deşi mă îndoiesc că un protest stil Tarzan XXI ar rezolva mare lucru...

Seara fac un pariu tâmpit cu Kim. Ştiu că n-am nici o şansă să-l câştig, dar cel puţin am reuşit să-l ţin de vorbă la telefon un sfert de oră. Punct lovit :)

MIERCURI [ziua 50]

Mâine plecăm într-un tur de studiu în prefectura Tottori. Încerc să învăţ dinainte kanji-ii pe trei zile, dar mă dau bătută după primii patruzeci. S-o ia goanga, oricum am luat-o înainte cu manualul. Mai am puţin şi-l termin, iar la clasă ne-au mai rămas cel puţin şapte lecţii. Plictiseală...

JOI [ziua 51]

După o noapte agitată (împachetat, împărţit sarcini, schimb de poze şi carduri de memorie, bâzâit băieţii etc., etc.), n-am chef decât să pun capul jos şi să dorm. Afară e cuptor încă de dimineaţă; în schimb, în autobuze avem aer condiţionat, aşa că, gândind cu indulgenţă, pot spune că viaţa e, deocamdată, roz. Chris, Aigee şi Kim nu au prins locuri pentru excursia asta, aşa că am vaga bănuială că lucrurile n-or să fie chiar atât de interesante... bănuială care mi se confirmă după o jumătate de zi în care urcăm un deal, vedem o reproducere a unui castel din perioada Edo (am văzut vile mai mari şi mai interesante din perioada "şmecherii-fac-bani-iar-fraierii-stau-şi-îşi-plâng-de-milă"), aţipim în autobuz şi ne plictisim în restul timpului.

După ce ajungem la hotel, lucrurile devin puţin mai interesante: camerele sunt mobilate în stil (oarecum) tradiţional japonez, avem ceai şi prăjiturele pe gratis, primim o yukata (haină de casă japoneză) şi avem ocazia să experimentăm o baie japoneză comună (ofuro)... experienţă care, sinceră să fiu, nu mă încântă atât de mult pe cât mă face să simt acut complexul "nu-sunt-anorexică-şi-deci-nu-sunt-cool".

Seara avem parte de o cină (...cum altfel?) tradiţională. După câteva ore de stat în genunchi şi experimentat câteva zeci de feluri de mâncare din cele mai diverse (de la bucăţi de caracatiţă în sos cum-îi-zice la supă miso, tempura şi un ditamai crabul) mă simt ca un purceluş cu câteva zile înainte de Ajun. Urmează apoi un scurt moment de karaoke (eu şi Martin ne facem curaj şi încercăm şi noi o melodie), după care, în lipsă de altceva mai bun de făcut, toată lumea se duce la culcare...

VINERI [ziua 52]

Dis-de-dimineaţă începe să plouă; după canicula de ieri, răcoarea de afară e o adevărată fericire. Ne oprim o oră la Muzeul Perei din Secolul 20 (sau 20th Century Pear Museum, ca să nu sune chiar aiurea). Ca fapt divers, perele din Tottori sunt renumite în toată lumea (chiar dacă eu n-am auzit niciodată de ele până acum). N-am chef de nimic, aşa că dau o tură rapidă, văd ce e de văzut, iar apoi îmi iau o cafea şi mă refugiez la o ţigară.

Ceva mai târziu oprim pe malul Mării Japoniei şi găsim - Doamne-ajută! - un depaato de unde putem cumpăra mâncare ceva mai normală. După trăznăile mâncate ieri seara, un hamburger şi o Coca-Cola sunt o adevărată binecuvântare, iar viaţa e din nou frumoasă.

Spre prânz ajungem la dunele de nisip din Tottori... iar dincolo de dune începe marea. După un urcuş care face toate peripeţiile prin care am trecut până acum să pară o glumă şi un coborâş din care reuşesc să scap întreagă (...dacă nu v-aţi aruncat niciodată cu capul înainte de pe o dună de nisip, merită să încercaţi ;)), câţiva nebuni - printre care şi eu - se aruncă direct în mare... Apa e rece şi mai sărată ca o supă ardelenească, iar hainele mi se umplu imediat de nisip (că deh! cine s-a gândit să-şi aducă şi costum de baie?), iar apoi fac frigul în autobuz până acasă fiindcă n-am haine de schimb (i-am împrumutat jeanşii mei unei indience ca să nu-l omoare pe bietul Nishad, care a aruncat-o în apă... poveste lungă).

Seara, în căminul celălalt japonezii dau o petrecere house-techno-jungle. Eu, Lina şi Jenia suntem singurii gai-jini care rezistă până dimineaţă - chiar şi după câteva americance ne dau afară şi petrecerea se mută la noi în cămin. Iar viaţa e frumoasă :)

SÂMBĂTĂ [ziua 53]

Somn până după-amiaza, o tură de cumpărături în Namba împreună cu Aigee, o jumătate de oră de bâzâit lumea de la etajul trei... şi ziua se termină mult prea devreme :(

DUMINICĂ [ziua 54]

O zi... esenţialmente neimportantă, în afară de sesiunea-fulger de vodka-boom! de seara, pe terenul de sport...

LUNI [ziua 55]

Înapoi la şcoală ~ banzai! (da' de unde >.>). Nimeni nu e încântat să se trezească de dimineaţă, şi nici testul cu care Abe-sensei ne pocneşte în cap de la prima oră nu ajută prea mult. Restul zilei trece în ceaţă, iar seara apuc să îl bâzâi puţin pe Kim înainte să mă pun cu burta pe carte. Mâine - din nou CCT... :(

MARŢI [ziua 42]

Dimineaţa avem cursuri cu profa de CCT. La capătul celor trei ore de chin, profa abia se hotărăşte să ne dea drumul. Majoritatea grupei e cu nervii făcuţi terci, dar nimeni nu are timp să se plângă; mai e puţin şi începe petrecerea noastră de bun-venit.

Eu şi Aigee întârziem puţin până să ne punem la patru ace. Nu pierdem mare lucru; aceleaşi discursuri, aceleaşi felicitări care au deja iz de gumă de mestecat învechită. După partea de început avem liber la mâncare tradiţională japoneză, facem poze cât cuprinde şi... ne întoarcem la cămin. După-amiază avem liber. Doamne-ajută. 

 
Randul de sus, de la stanga la dreapta: eu [la patru ace], una din fetele de la master, Betty, Jorje, Veronika, Gus, Danii; randul urmator - am-uitat-cum-il-cheama, Nishad, Chris, Francisco [Dalla / Francine :))], am-uitat-cum-il-cheama-II; randul de jos - celalalt-tip-din-India, Aigee :)


Eu si Chris, dupa petrecere... [cu multumiri pentru Shibata-sensei, care ne-a facut poza :D]


Nikki - tipul care nu s-a plictisit inca sa ma ceara in casatorie si sa fie refuzat de fiecare data... :))

MIERCURI [ziua 43]

Cred că am prins un puişor de "boală-de-mai"*... N-am forţă nici cât să mişc degetul mic de la piciorul stâng; prin urmare, azi îmi iau liber. Mai târziu aflu că şi Chris are aceeaşi problemă, şi nici Morgan nu arată prea bine. O fi vreo epidemie, ceva...

După-amiază îmi iau cărţile şi îmi mut bârlogul în sala de studii de la etajul doi. Până seara învăţ câteva zeci de kanji, iar apoi stau de vorbă cu Wataru (tip nou, poveste lungă) până târziu...

* "boala-de-mai" - depresie de primăvară/vară destul de des întâlnită în Japonia; universităţile şi companiile îşi încep lucrul în aprilie, iar toată lumea e fericită... până când entuziasmul primului contact cu viaţa din campus / locul de muncă dispare şi unii încep să vadă că viaţa nu e chiar aşa de roz cum pare...

JOI [ziua 44] 

Iarăşi "boală-de-mai"... plus un puişor de gripă care a început să bâzâie în cămin. Îmi iau liber încă o zi. Viaţa e oricum, numai roz nu... 

VINERI [ziua 45]

Test, cursuri, prânz, istorie, şi, în fine... week-end. Seara, Nishad îşi sărbătoreşte ziua de naştere, dar lumea nu prea e în dispoziţie de petrecere... Mâine e ziua lui Morgan, şi toată lumea se aşteaptă la un chef cum n-a mai fost... :)

SÂMBĂTĂ [ziua 46]

În linii mari, toată lumea pierde timpul cu învăţat şi/sau nimicuri până seara. De la zece încolo începe nebunia; cum era de aşteptat, Morgan nu se dezminte: muzică bună, gustări cât cuprinde, băutură pentru toată lumea (de la suc şi apă plată la vodka-boom) şi, peste toate astea, lume venită din tot Kansai-ul: Kyoto, Nara, Kobe... Spre dimineaţă, un chinez face ce face şi sparge geamul de la intrare. Nimeni n-are idee cine şi de unde e tipul, aşa că trecem totul cu vederea şi sperăm ca supervizorul să nu se supere... prea tare...

Totul a inceput cu fructe si ciocolata...


Eu si sarbatoritul [Morgan]; in onoarea ocaziei, mi-am calcat pe inima si le-am lasat pe Aigee si Antonia sa se ocupe de machiajul meu... Ma mir ca nu s-a spart nici o oglinda >.>


Morgan si Kim... ["Viata e frumoasa :D"]


"Noi nu suntem normali, noi nu suntem normali..."

DUMINICĂ [ziua 47]

Abia apuc să pun geană pe geană, că Reilly şi Neno (pe care eu, Aigee şi gaşca i-am trezit cu noaptea în cap) apar la uşa mea cu câteva sticle de apă. Înainte să-mi dau bine seama sunt leoarcă, dar am şi eu o satisfacţie: am reuşit să îl pocnesc pe Reilly de câteva ori cu un pantof (pe nimerite...). Francisco o păţeşte şi mai şi; băieţii îl închid la duşuri o jumătate de oră...

Restul zilei îl împart între învăţat kanji şi somn; de mâine, o luăm de la capăt...

LUNI [ziua 48]

Dimineaţa, Abe-sensei e chiar mai stresat ca de obicei. După un test-fulger (la care dau chix ca ultimul ratat din Gaidai - WTF?!) urmează trei ore în care nu învăţăm mare lucru, apoi prânzul, apoi... din nou, linişte şi pace... până când seara îmi dau seama că încă am o nenorocită de temă de scris. Îmi vine să îmi dau cu ceva în cap. De preferinţă, cu ceva tare.

"Boala-de-mai" persistă...

MARŢI [ziua 35]

Profa de astăzi e adepta fidelă a metodei CCT-DP. Singura dată în care reuşesc să mă sincronizez cu ceilalţi şase tipi din clasă e imediat înainte de sfârşitul primei perioade, moment în care toată lumea simte miros de pauză şi dă tot ce poate, doar-doar s-o îndura profa să ne dea drumul mai devreme. După-amiază avem parte de un curs de geografie cât de cât suportabil, iar apoi de o oră jumătate cu dirigul, timp în care vorbim despre vreme, chirie şi Golden Week, mâncăm prăjiturele şi facem exerciţii de ascultare. Mai am puţin şi adorm cu capul pe bancă. Jenant de simplu.
...Seara, eu, Aigee, Chris şi Francisco facem o tură de cumpărături. Ăsta e de departe cel mai interesant moment din ultimele două zile – în special când una din vânzătoarele noi de la Speedo îi trimite pe furiş o bezea lui Francisco. Ticălos plin de noroc... :)

MIERCURI [ziua 36]

Cursuri - pauză - cursuri - stop. Temă de casă. Mâncare. Internet. Întâlnire seara.

...sunt foarte, foarte tentată să spun că ziua de astăzi a fost mai plictisitoare decât rândul de mai sus...

JOI [ziua 37]

Dimineaţa cursuri, după-amiaza liber, seara, karaoke şi parada modei la 1526. Mâine seară, eu şi Aigee ne ocupăm cu organizatul unei petreceri la parter. Deocamdată, singura mea sarcină e să peticesc un afiş şi să îl lipesc la avizierul de jos; restul... sper să se rezolve pe parcurs :)

VINERI [ziua 38]
La cursurile de dimineaţă vorbim despre vreme, Japonia, Vietnam şi - cum altfel - Golden Week. După un fel de prânz la cafeneaua din căminul nostru ne aşteaptă cursul de istorie... care - surprinzător sau nu - se dovedeşte a fi de departe cel mai interesant şi mai distractiv curs din tot ce am făcut până acum (chiar dacă nu învăţăm mare lucru).

Surprinzător sau nu, petrecerea are un succes bunicel (având în vedere cantitatea limitată de băutură şi numărul şi mai limitat de japonezi pe metru pătrat). Kim se lasă convins să radă în sfârşit câteva beri (fapt care constituie de departe evenimentul principal al serii), Kiril se îmbată criţă (ca întotdeauna), Tomoya şi Yuuki ne fac o vizită, iar pe undeva pe la două şi ceva toată lumea se duce la culcare. A fost bine :)

SÂMBĂTĂ [ziua 39]

Ziua trece mai greu ca un personal peste muntele Everest... Seara, în schimb, face toţi banii. Eu şi Morgan plecăm cu Tomoya şi gaşca spre Nara... şi dar ne întoarcem după o oră şi ceva de condus pe un şir de străduţe unde maşina noastră abia reuşeşte să încapă. Ca să compenseze, băieţii ne propun să mergem la un drag race, ocazie cu care facem cunoştinţă cu câţiva din cei mai buni motociclişti din zonă şi avem parte de câte o bere gratis de cap la sfârşit. Iar viaţa e frumoasă :)

DUMINICĂ [ziua 40]
Aproape toate grupele de limbă japoneză au test mâine... iar căminul nostru n-a mai văzut de mult oameni aşa studioşi. Vietnamezii îşi fac culcuş în sala de studii de la etajul doi, câţiva curajoşi urcă pe acoperiş şi înfruntă cuptorul de acolo, iar eu fac ture între sala de mese, cameră şi etajul trei şi reuşesc să bag la cutiuţă gramatica şi kanji-i pentru testul de mâine. Aşa cum spun băieţii de la Vama Veche, nu am chef azi... nu am chef azi...

LUNI [ziua 41]
Dimineaţa, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor e în criză acută de tutun, iar când Lina îşi face apariţia cu o jumătate de pachet de Mild Seven, toată lumea parcă l-a prins pe Dumnezeu de un picior... Testul e aşa şi aşa (până şi Bruno se plânge de subiecte, şi Bruno e cel mai bun din clasă). După un fel de prânz, toată gaşca o ia la picior spre primăria din Minoo. Astăzi e penultima zi în care ne putem lua permisele de şedere şi toată lumea (a se citi: vietnamezii şi restul lumii) ştie asta. Luăm autobuzul gratuit spre primărie (eu şi Aigee ne numărăm printre norocoşii care prind locuri înainte de invazia vietnameză), ne luăm permisele în primire, mâncăm câte ceva la un McDonald's şi avem parte de o cursă ca-n filme până acasă (axiomă: întotdeauna am rău de autobuz... chiar dacă şoferul parcă a coborât dintr-o revistă de modă [serios! XD]).
În rest, linişte şi pace...

MARŢI [ziua 21]

Azi e una din zilele alea în care nu se întâmplă nimic: cursuri, pauză de prânz, cursuri, net, mâncare, teme şi nani... Atât.

MIERCURI [ziua 22]

Nu am chef azi, nu am chef azi, n-am chef de nimic... Melodia cu care îmi încep ziua spune tot. Să le ia goanga de cursuri; îi trimit un mail dirigintelui, înghit o aspirină [am o migrenă mai mare ca mama Rusie] şi dorm până după-amiaza. Iar viaţa e frumoasă.

JOI [ziua 23]

Zi esenţialmente neinteresantă. Singurul moment notabil e demostraţia clubului de dans la care merg împreună cu tutoriţa mea, Eri (fiecare student străin are câte un tutor sau o tutoriţă dintre studenţii de la Gaidai). Cursurile sunt la fel de plictisitoare ca de obicei, iar seara nu se întâmplă mai nimic. Încă puţin...

VINERI [ziua 24]

Cursul de japoneză de dimineaţă e mai lung ca o zi de post, iar proful se hotărăşte cu greu să îşi ia tălpăşiţa abia la un sfert de oră după cele trei ore regulamentare. Azi e ultima zi în care se primesc plăţi pentru asigurarea de sănătate, aşa că după-amiază n-am de ales, îmi iau liber de la istorie şi alerg până la banca din Saito Nishi. Apoi, cu câr, cu mâr, ajung până în Umeda şi mă întâlnesc cu amicul meu din Tokyo, care – spre surprinderea mea – pare mult mai interesat să mă cicălească decât să ne distrăm împreună. Ceva mai târziu ne întâlnim cu încă un individ, iar apoi urmează o sesiune de cicăleală la dublu. Strâng din dinţi şi suport; am avut parte de cicăleală şi mai şi, şi n-am murit din atâta lucru. Totuşi, când ajung înapoi la cămin, parcă prind aripi.

Ca în fiecare vineri, la cămin se bea, se dansează, se fac şi se desfac prietenii şi combinaţii şi toată lumea se distrează. Petrecerea ţine până dimineaţă, iar la sfârşit, Tomoya şi gaşca** abia se hotărăsc să se dezlipească de noi.

* Azi a venit bursa! Nu se mai moare de foame! XD

** ...a se citi: gaşca de japonezi care s-a lipit de dormitorul nostru mai ceva ca scoicile de stânci XD

SÂMBĂTĂ [ziua 25]

După câteva ore de somn mă simt ceva mai bine, dar cu toate astea nu am chef de mare lucru. După prânz plec din nou spre Umeda, mă întâlnesc încă o dată cu amicul din Tokyo şi îmi iau o nouă porţie de cicăleală din categoria “nu-eşti-un-student-serios-şi-o-să-dai-chix”. Nu ştiu de unde până unde i-a venit ideea să facă pe mama şi tata (abia am scăpat de asta >_>), dar de data asta nu mai sunt în dispoziţia să înghit orice, aşa că discuţia se termină cu un “Haide s-o lăsăm pe mai târziu”. Apoi mergem la un restaurant coreean, ne întâlnim cu câţiva amici de-ai lui şi ne distrăm (relativ) până aproape de miezul nopţii. Reuşesc să prind ultimul tren spre casă şi mă întorc la internat... doar ca să descoper că gaşca s-a strâns din nou şi petrecerea e în toi. E a doua zi din Golden Week*** şi toată lumea profită de asta.

Din senin, Tomoya propune să dăm o raită până în Kyoto. Bineînţeles, el conduce****. În Kyoto e frig ca în mama Rusie, iar nimeni din grupul de non-japonezi (eu, Morgan, Neno şi Shao Yin) nu e pregătit pentru asta. Băieţii ne împrumută mie şi lui Shao Yin câte o jachetă (...lovit! :)), dar tot dârdâim până ne înghesuim la loc în maşină... cu un tip din Kyoto în plus :) La drumul de întoarcere ţinem un karaoke ad-hoc în maşină (geamurile rezistă), iar la cinci şi ceva dimineaţa luăm micul-dejun la un McDonald’s lângă universitate. Imediat ce ajung acasă adorm ca un bolovan...

*** Golden Week e un fel de vacanţă în Japonia, deşi n-am reuşit să înţeleg exact de când şi până când ar trebui să ţină...

**** ...mult mai atent decât ar face-o un european în aceeaşin situaţie; nici n-are de ales, săracul, fiindcă între Osaka şi Kyoto se întinde un lanţ întreg de oraşe şi orăşele...

DUMINICĂ [ziua 26]

Nici n-apuc să închid bine ochii că Mitsuko, o prietenă din Oosaka, îmi dă telefon ca să îmi spună că a ajuns în Bampaku Kinen Koen (unul din cele mai mari parcuri de distracţie din Osaka) şi că mă aşteaptă. Reuşesc să o conving să aştepte puţintel mai mult şi prind două ore de somn, după care o iau la pas spre Bampaku Kinen. Când ajung în parc, oboseala îmi trece ca luată cu mâna. Încerc câteva maşinării împreună cu Mitsuko şi Tomo (între care roata mare – oraşul se vede mişto de tot!, casa groazei şi o-chestie-în-care-te-uzi-fleaşcă - *cough* mai ales dacă refuzi pelerina care ţi se oferă din partea casei). Nu încercăm nici una din distracţiile “extreme” deocamdată; le lăsăm pentru data viitoare.

Seara, ruşii ţin o petrecere în celălalt cămin. Ca întotdeauna, eu, Aegi, Tomoya şi gaşca ne lipim şi noi la spartul petrecerii şi reuşim să înveselim atmosfera un pic, iar Morgan se face criţă (ca de obicei). Se pare că Tomoya mă place (...cu ăsta se fac trei :)). Ca să vezi.

LUNI [ziua 27]

Golden Week, zi liberă. Dimineaţa plec la cumpărături; apoi rămân în sala de studii până când un indonezian îmi atrage politicos atenţia că stomacul meu face prea urât ca să se poată concentra şi mă întreabă dacă vreau un senviş producţie proprie (...nu, mulţumesc >_>). Plec încă o dată la cumpărături, peticesc câteva sendvişuri şi viaţa e din nou frumoasă. Apoi trag un pui de somn (am mare nevoie) şi mă refugiez din nou în sala de studii. Asta e o ocazie excelentă ca să îl bâzâi pe Kim :)

După miezul nopţii, Tomoya şi gaşca ne fac o vizită scurtă (oamenii ăştia au o energie de speriat!), iar apoi toată lumea merge la nani. Mâine avem cursuri :(

MARŢI (ziua 15)
Chiar dacă şi astăzi avem cursuri, noaptea trecută am reuşit să pun geană pe geană abia pe la două şi ceva, după o jumătate de “Mononoke Hime”* şi o porţie serioasă de “numa numa song”. Prin urmare, dimineaţă mă urnesc mai greu decât o Dacie lăsată în ger o săptămână întreagă Cursul de japoneză e mai plictisitor decât schimbările politice din Cuba, iar când scăpăm, în sfârşit, ne încurcăm în aglomeraţia din Rainbow Cafe şi savurăm claie peste grămadă o tentativă de prânz.

După-amiază se schimbă foaia: facem cunoştinţă cu profesorul de geogra’ (pentru nostalgici) şi studii culturale (care e puţin sărit de pe fix – deşi, dacă stau bine să mă gândesc, cam fiecare prof are cel puţin un fluturaş lipsă pe orbită). Scăpăm destul de repede, iar apoi, după un maraton până la Garden Mall şi înapoi la cerinţa expresă a Asociaţiei Internaţionale a Fumătorilor (se înţelege pentru ce), mă întorc la ţanc pentru ora de consiliere. A meritat să ajung la timp. Profesorul nostru coordonator pur şi simplu rulz’.

Ziua se termină cu o tentativă de test de limba engleză de care scap într-un sfert de oră. Apoi mă duc direct la calculatoare. Mi-e o foame...

* “Mononoke Hime” e un film şi nu un nume de cocktail... din păcate :(

MIERCURI (ziua 15)
Azi e zi de schimbat lenjeria, aşa că mă urnesc de dimineaţă, îmi fac cearceafurile pachet şi le îngrămădesc în dulăpiorul de jos. Urmează apoi un duş scoţian, o jumătate de grepfruit şi trei ore de limba japoneză la capătul cărora am un singur ţel suprem: să dorm...

După-amiaza ne alegem cu un test de plasament la politică şi economie din care aproape toată lumea iese cu prestigiul şifonat. Rămân ultima în sala de examen, iar profii supraveghetori încep să chicotească şi să îşi dea coate. Goanga se poate concentra în aşa o atmosferă. De voie, de nevoie, predau foaia şi ies şi eu. Nici eu nu ştiam că ştiu aşa de multe despre politica şi economia japoneză...

JOI (ziua 16)
Dimineaţa trece mai greu decât un drum cu personalul de la Bucureşti la Iaşi. După ce scăpăm de cele trei ore regulamentare de limba japoneză, eu, Kim, Bruno şi un grup măricel o luăm în pas de voie spre la magazinul de telefoane din Garden Mall. Spre dezamăgirea generală, nimeni din noi nu are douăzeci de ani împliniţi, aşa că – cel puţin teoretic – nimeni nu îşi poate cumpăra telefon fără aprobarea unui părinte cel puţin. Iar cum părinţii noştri se întâmplă să fie în cealaltă parte a lumii... restul găştii se resemnează, iar eu şi Bruno ne aventurăm până în Kita-Senri şi ne întoarcem fiecare cu câte un telefon nou-nouţ. Telefonul meu se întâmplă să nu suporte alte limbi în afară de japoneză şi chineză. Cu câr, cu mâr, reuşesc să aflu cum se fac poze, cum se memorează un număr şi cum se trimite un mail. Apoi mă resemnez şi îl bâzâi pe Kim până după miezul nopţii. Bietul om.

VINERI (ziua 17)
De dimineaţă mă trezesc fără chef, iar după trei ore de dormitat la cursul de japoneză nu mai am nici un chef de viaţă. Testul de plasament de la istorie e mai uşor decât 2+2, iar împărţitul pe clase e... un fel de loterie, în urma căreia eu nimeresc în clasa unuia din cei mai ţicniţi profi din universitate (în sensul bun al cuvântului, bineînţeles)... iar Antonia se alege cu un tip care pare plictisit de toţi şi toate. Asta e; ghinion.

Seara, aproape toată clasa de avansaţi merge la un local de karaoke. Mă lipesc şi eu de grup, dar nu am nici un chef de umblat aiurea (şi n-am idee ce vor să zică majoritatea versurilor pe care le cântă toată lumea), aşa că mă retrag devreme. Sper surprinderea mea, în internat e chef la parter, aşa că bâzâi ici şi colo câteva ore, iar apoi mă duc să dorm. Un puişor de depresie nu îmi dă pace...

SAMBATA (ziua 18)
Zi esenţialmente neinteresantă. Seara e iarăşi chef, dar în afară de câteva beri amărâte şi câţiva japonezi care încearcă să impresioneze gaijin-iţele cu un fel de breakdance dezarticulat nu se întâmplă nimic. Depresie...

DUMINICA (ziua 19)
Dimineaţă n-am chef de mare lucru, aşa că mă urnesc cu greu din pat undeva după ora 3 după-amiaza. Lumea din cămin se plictiseşte crunt; câţiva neinspiraţi încearcă să înveţe, dar nimeni n-are spor, aşa că spre seară toată lumea lasă baltă orice şi se întoarce la nani.

LUNI (ziua 20)
Cursul de japoneză e la fel de plictisitor ca întotdeauna, iar restul zilei mi-l împart între gătit (spre surprinderea mea, reuşesc să nu dau foc bucătăriei), vânătoare de coreeni (e o poveste luuuungă...), curăţenie, spălat rufe şi PSP. Spre miezul nopţii, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor are o întâlnire extraordinară pe acoperiş. Oraşul se vede mişto...

MARŢI (ZIUA 8)
Marţi avem parte de prima provocare la Oosaka Gaidai: testul de plasament. Examenul e programat să înceapă la 9.10, iar eu mă zburlesc cu greu undeva în jur de 9 fără câteva minute. Apuc să îmbrac un tricou şi o pereche de blugi la întâmplare, iar apoi pornesc în marş forţat spre CJLC (Centre of Language and Cultural Studies) – care, din fericire, e doar la câteva minute de mers de internat...
Examenul merge aşa şi aşa. După testul de gramatică încep să mă bântuie gânduri sumbre. Testul de kanji e lovitura de graţie: ies din sala de examen după un sfert de oră, mă asigur că nu e nimeni în jur şi mă lovesc prompt cu capul de un perete. Urmează pauza de prânz, iar apoi ultima probă: eseu. În zece minute peticesc câte ceva, iar apoi mă întorc în cameră să fumez şi să meditez în linişte. La dracu’. Ştiam eu că trebuie să învăţ mai mult.

MIERCURI (ZIUA 9)
Dimineaţa devreme avem interviul de plasament. După examenul de ieri, interviul nu mă mai sperie; reuşesc să mă descurc onorabil (şi să intru în vorbă cu băieţii din Korea, ceea ce e o realizare în sine XD), iar apoi eu şi Antonia pornim spre Yodobashi Camera, unul din cele mai mari mall-uri din Umeda. Am 50.000 de yeni de cheltuit şi viaţa e frumoasă :)
După ce ne rătăcim de câteva ori, reuşim să ajungem în Yodobashi Camera. De aici începe nebunia: haine, înjurături lângă standul de la Yamaha (40.000 de yeni pentru o chitară?! Mai scutiţi-mă!), jocuri, un PSP (varianta clasică), şi – highlight absolut – o jumătate de oră de “Vreau asta! Şi asta! Oh, oooh, şi asta! Şi neapărat şi asta!” în Jump Shop, primul magazin anime în care intru de când am ajuns aici. Ah... viaţa e frumoasă.



JOI (ZIUA 10)
Astăzi avem programat examenul medical, şi numai de asta nu am chef. Grupul nostru ajunge la spitalul Garcia după prânz; fiecare are o fişă medicală şi un păhărel pentru testul de urină, iar câţiva japonezi râd pe furiş când ne văd stând la coadă în faţa toaletei. Rezultatele analizelor sunt OK; după mini-şuetă cu şoferul nostru la o ţigară, ne întoarcem cu toţii la Gaidai. Urmează câteva ore de calm relativ şi, în fine, o reuniune între colegi care ţine de undeva de la 10 până în la 4 şi jumătate dimineaţa. Gaijin KANPAI!!



VINERI (ZIUA 11)
Dimineaţa începe cu o nouă orientare. De data asta, primim o parte din manuale, orarul şi o grămadă de informaţii pe care le ştiam deja. După pauza de prânz avem o altă orientare, de data asta pentru bibliotecă, după care suntem lăsaţi, în sfârşit, liberi. Cu toate astea, nimeni nu are chef de mare lucru. Şirul de bla-bla-bla-uri de peste zi ne-a plictisit de moarte. Seara, un grup de-ai noştri aruncă o ocheadă la petrecerea bobocilor japonezi de peste drum. Ne facem câţiva prieteni, iar Mikki se alege cu un şuvoi de complimente, între care “Sei ga takai! (Cât de înalt eşti!)” şi “Marude Brad Pitt mitaiyo! (Uau, arăţi exact ca Brad Pitt – ceea ce, apropo, e totalmente neadevărat :))”.

SÂMBĂTĂ (ZIUA 12)
Astăzi se suspendă aproape orice activitate; toată lumea îşi păstrează forţele pentru petrecerea de bun-venit care începe seara. Aşteptarea se merită cu vârf şi îndesat: petrecerea are un succes deplin (bulgarii se îmbată înainte de miezul nopţii, vietnamezii joacă tenis de masă până dimineaţa, Gustavo se îmbată criţă şi are norocul şi onoarea de a conduce două japoneze acasă, Kim are ocazia să îmi amintească (iar...) că fumatul şi băutura nu sunt un lucru de laudă (...chiar?! >_>), Kiril flirtează cu o japoneză care pare desprinsă dintr-o revistă şi majoritatea oamenilor se fac cui după miezul nopţii). Cât despre mine – ei bine, n-o să vă pun să-mi uraţi “Casă de piatră!” încă, dar, în orice caz... iubirea e frumoasă, nu-i aşa? :)



DUMINICĂ (ZIUA 13)
E aproape 7 dimineaţa când adorm, în sfârşit, iar viaţa e... frumoasă :) Câteva ore mai târziu, Antonia mă trezeşte şi mă întreabă dacă vreau să merg până la Nara cu grupul mare de senpai români. Văd dublu de somn, aşa că refuz cât pot de frumos şi mă culc la loc. La nouă şi ceva, femeia de servici începe să foşnească prin faţa camerei. Mormăi o înjurătură, îmi trag plapuma peste cap şi mă culc iarăşi. La unsprezece mă trezeşte un cutremur. Nu-i mare lucru, dar e suficient încât să îmi sară somnul.
Jos, lumea se resimte mai mult sau mai puţin după nebunia de ieri. Eu şi Erin mergem cu chiu, cu vai până la Garden Mall să cumpărăm mâncare şi ţigări, iar apoi ne delectăm cu mâncarea pe care au pregătit-o brazilienii şi stăm la taclale până după-amiaza. Apoi, băieţii încep o partidă de “fotbal kung-fu” (scuze, băieţi, dar ăla numai fotbal n-a fost :)): de o parte, vietnamezii, iar de cealaltă parte, restul lumii (bulgari, spanioli, indieni, ucrainieni, etc., etc.). După o or de transpirat şi figuri, “ai noştri” câştigă cu 3-1.
Seara, eu şi Takuya (nu e nevoie de prea multă filosofie ca să vă daţi seama despre cine e vorba :)) ieşim la plimbare în campus; apoi, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor are o reuniune scurtă şi, în fine, toată lumea merge la culcare. De mâine începem cursurile.
Era şi timpul.

MARŢI (ZIUA 14)
Prima zi de cursuri începe... aiurea. Vreau, nu vreau, la 8 fără câteva minute fac ochi şi mă târăsc până jos să fac rost de prima doză de cofeină pe ziua de azi. Mănânc ceva în fugă, iar apoi pornesc spre clădirea CJLC... Astăzi avem primul curs de SP (Japanese Language – Sentence Pattern). Proful, Abe-sensei, e surprinzător de simpatic. După ce ne prezentăm fiecare urmează bomba: în lipsă de altceva mai bun, astăzi o să dăm un test din... Mă pocnesc prompt peste frunte fără să mai ascult şi restul frazei, iar proful se uită câş la mine. Iarăşi test?! De câte teste mai e nevoie până să se prindă şi japonezii că grupa noastră nu ştie mai nimic?
...Testul ţine o jumătate din prima perioadă şi aproape toată perioada a doua. Termin a doua (după una din fetele din Vietnam, care rezolvă totul fără probleme). Am câteva greşeli la gramatică, iar unele kanji-uri nu le-am nimerit nici de frică, dar una peste alta Abe-sensei e mulţumit. Săptămâna viitoare avem iarăşi test. Până atunci, am de gând să mă pun la punct cu tot ce se poate.
Restul zilei trece oarecum în ceaţă. Văd dublu de oboseală, capitolele din Naruto şi Bleach din Shonen Jump-ul de săptămâna asta sunt mai plictisitoare ca în alte dăţi, iar camarazii au plecat la cumpărături în Yodobashi. Cel puţin ei sunt încă “în bani”; în caz de urgenţă, ştiu pe cine o să bâzâi. Măcar atât.

...în taxi, rătăcind pe străzi şi străduţe, doar-doar s-o nimeri să dai din întâmplare peste intrarea în club Gate. Aşa s-a întâmplat ieri seară, când eu şi colega mea Adriana l-am fericit pe un şofer de taxi cu 20 de RONi, din care mai mult de jumătate i-am cheltuit absolut degeaba învârtindu-ne în loc.

După mai bine de trei sferturi de oră de rătăcit mai ceva ca liliacul la lumină am ajuns, în fine, în Gate. Atmosfera mi s-a părut OK din prima; în schimb, entuziasmul mi-a scăzut cu o treaptă după ce am aruncat o privire pe lista de preţuri şi am văzut că o Pina Colada sărea binişor de 10 RON. Cu toate astea, după ce m-am văzut aşezată la masă şi o Stella în faţă, viaţa a fost din nou frumoasă.

Primul moment muzical al serii a fost oferit de Alexandra Ungureanu şi Crush - care, între noi fie vorba, au fost chiar bunicei, cu atât mai mult cu cât n-au făcut "pleibec" aşa cum mă aşteptam. A început apoi concursul de miss şi mister cu o prezentare succintă a participanţilor, întrebări haioase şi un mic moment telenovelistic atunci când unul din candidaţii la mister şi-a chemat fosta prietenă pe scenă pentru un ultim (?) sărut de dragul vremurilor bune.

După prezentarea concurenţilor au urmat câteva melodii de corazon cu una din colegele noastre de an, un moment de umor semi-reuşit cu trupa de comedie Deko, proba de dans (unde iarăşi s-a lăsat cu mozol) şi, în fine, momentul pe care îl aşteptasem toată seara - mini-concertul trupei 15 Grade care au avut o prestaţie surprinzător de bună (şi acum am gâtul înţepenit de la cât am dat din cap atunci :)). În fine, s-au anunţat miss-urile şi mister-ii. Evident, ierarhia a lăsat loc la dispute aprinse legate de cine şi de ce [nu] merita să câştige. Toate acestea au fost însă repede uitate atunci când primele beat-uri de house au dat tonul la distracţie. Apoi... am dansat până n-am mai ştiut de mine*.

Cheful s-a spart undeva pe la patru dimineaţa, iar ultimii curajoşi au părăsit clubul spre dimineaţă. Cât despre mine, eu şi amicul Andu ne-am strâns bagajele şi am plecat cu viteza unui supersonic imediat ce din boxe au început să se audă acorduri de manele.

*NB: Cred că a fost prima dată când mi-a ieşit şi mie dansul din buric relativ aşa cum trebuie :))