6.45

Primul lucru de care îmi dau seama, înainte să mă trezesc de tot, a fost că aud colinde. Nu-mi aduc aminte să fi adormit (ţin minte că îmi propusesem doar să îmi odihnesc ochii câteva minute după ce caracterele de pe LCD începuseră să se tripleze). Casc de două ori şi mă uit la ceas. Am dormit ceva mai puţin de două ore. Bune şi alea. Înapoi la treabă.

...E criminal să scrii referate la şase dimineaţa, după o noapte aproape albă în care ai făcut documentare şi traduceri de ai ajuns să-ţi vină să fugi când auzi de Google şi Wikipedia. E şi mai criminal să fii conştient că de respectivele referate depinde locul tău de la buget, indiferent cât de aiurită ar fi facultatea la care eşti. Şi, în fine, e extrem de criminal să-ţi dai seama că pe lângă asta mai ai o comandă neterminată de referat al cărei deadline expiră în mai puţin de o jumătate de oră.

8.15

Majoritatea colegilor de grupă arată exact la fel ca mine: groaznic. Noaptea trecută nu s-a dormit prea mult. Pentru prima oară simt că există un fel legătură sentimentală între mine şi oamenii ăştia. E bine.

La un moment dat apare o profă care ne întreabă cine are o ţigară. Şi eu, şi Constantin sărim cu pachetele. Ia uite, dom'le. Se pare că Frăţia Internaţională a Fumătorilor funcţionează şi aici :)

Seminarista de ISMM e bine dispusă. Aşa de bine dispusă încât ne lasă pe mine şi pe Adriana să ne ducem în Jeg după cafele. Şi profa vrea una. Neagră cu puţin zahăr, dacă se poate. Cum să nu? Pe lângă asta, Irina şi Gabi vor cafea cu lapte. La lifturi ne întâlnim cu Ana. Încă o cafea neagră.

În Jeg se face stocul. Aşteptăm cam un sfert de oră, fumăm o ţigară şi mai stăm la o bârfă mică. În fine, luăm cafelele ("Ăstea iau pentru toată grupa", comentează un individ de la coadă) şi ne întoarcem la seminar. Plictiseală cruntă.

9.55

Şuetă la fumătoare. Ne compătimim reciproc. Cineva vine cu ideea să ne fofilăm de la ITC şi să mergem acasă la nani. O parte din grupă pleacă spre Jeg.

10.05

Prezentare de referat la ITC. În fine, mă remarc şi eu prin ceva: un referat original, fără copy/paste-uri, fără bibliografie... Seminarista e mulţumită. Şi eu aş fi, dacă n-aş vedea deja triplu de somn. Plec acasă.

11.55

"Doamne-ajută, în sfârşit pot să dorm", mă gândesc în timp ce îmi întind sacul de dormit pe covor (de dormit pe canapeaua din cameră nici nu poate fi vorba; mi-e mult prea lene să mut toată grămada de boarfe altundeva). Da' de unde. Când să mă întind şi să închid ochii pentru o odihnă binemeritată, sună telefonul. "Deja-vu", mormăi în gând. Mă întind după telefon şi mă uit la număr. Mama. Cum să nu...? Răspund cu fraza standard: "Vreau să dorm... Ce-i?"

...Aproximativ un minut şi treizeci de secunde mai târziu, somnul îmi trece ca luat cu mâna.

12.05

"Embassy of Japan, may I help you?"

Surprinzător, reuşesc să rămân calmă în timp ce tanti de la telefon îmi spune că am fost admisă la Universitatea de Limbi Străine din Osaka. După ce convorbirea se termină nu ştiu dacă să râd, să plâng, să mă urc pe pereţi sau naiba mai ştie ce.

...Un lucru e sigur. Viaţa e plină de surprize, nu-i aşa?

Titlul postului de mai sus nu este ales întâmplător, fiindcă astăzi exact asta mi s-a întâmplat. N-am avut curiozitatea să îmi citesc horoscopul pe ziua de azi (poate o să arunc un ochi pe vreun site de pseudo-astrologie mai târziu), dar sunt convinsă că cel puţin una din cele "n"-şpe mii de pagini de gen spune că vinerea asta a existat o probabilitate destul de mare ca Scorpionii să piardă bani. Iar eu am ajuns în situaţia de a mă întreba serios [cu] ce [resurse financiare] o să mănânc de azi într-o săptămână.

Să detaliez. În vinerile din săptămânile impare, grupa a doua de la FJSC (cu alte cuvinte, grupa mea, şi asta din două puncte de vedere -- explicaţia va veni ceva mai încolo) are bafta de a nu face nici un curs. Bun... Ce m-am gândit eu? Dacă tot e zi liberă, ar merge bine o sesiune blitz de shopping. Aşa că m-am înarmat cu o răbdare de chinez bătrân (cine a citit postul despre RATB ştie despre ce vorbesc :)) şi, cu portofelul [poate puţin cam prea] plin şi AC/DC bubuind în căştile de la player, am luat-o spre Universitate... Nu cred că are vreo relevanţă ce am cumpărat, dar cert este că la un moment dat mi s-au evaporat pe undeva (habar n-am unde, dar am vaga impresie că am uitat să iau un rest) cam 35 de RONi* (sau, în traducere pentru fomişti, pâinea pe o lună, strugurii pe o săptămână ori ţigările pe şapte-zece zile). Şi ăsta era doar începutul.

Ceva mai târziu am pierdut un pandantiv proaspăt cumpărat cu 15 RONi. Şi mai târziu am fost la cumpărat de mâncare în Carrefour şi tipa de la casă a uitat să îmi treacă pe bon şi să îmi pună în plasă un energy drink de care aş fi avut mare nevoie. Cafelele băute în două terase ceva mai răsărite m-au costat iarăşi 10 RON. Cu alte cuvinte, Vlad Ţepeş ar fi fost mândru de mine: astăzi m-am ales cu o grămadă de ţepe.

Acum vine happy-end-ul: după toate astea şi după ce indivizii de la MIT-NET (noul meu provider de net, de infinit la puterea infinit de ori mai buni ca defunctul SH*TMAN) au întârziat două ore şi au bocănit încă una (vecinii începuseră deja un concert la calorifer pe trei ţevi), m-am ales şi eu, în fine, cu o conexiune la net validă, fără restricţii şi cu ODC. And life is gooood...

* Ştiu că se scrie RON, dar mie îmi place mai mult aşa :P