MARŢI [ziua 56] - LUNI [ziua 62]

...În linii mari, un şir de zile esenţialmente neinteresante: cursuri, pauză, cursuri, teme, nani - şi cam atât. Singurele evenimente cât de cât notabile ar fi că: 1- mi-am luat chitară (în sfârşit :D), 2- joi, Shibata-sensei ne-a dus în parc să vedem licurici, 3- vineri am avut excursie (...nimic deosebit), 4- sâmbătă a fost iarăşi chef (să mor dacă mai pun gura pe chuuhai vreodată >_>), şi... cam atât.

Trei sferturi de UE1 în monorail: Quynh, Shibata-sensei, Natt, Khulan şi subsemnata. Huy ne-a făcut poza, iar Antonia şi Bruno au zis "pas" şi au rămas acasă...

Plictiseală în autobuz

Eu şi Aigee - BFFN (Best Friends... For Now (şi sper că şi pe mai încolo)) :)

Kim - unul din tipii pe care nu pot să fiu niciodată supărată mai mult de 5 minute

MARŢI [ziua 35]

Profa de astăzi e adepta fidelă a metodei CCT-DP. Singura dată în care reuşesc să mă sincronizez cu ceilalţi şase tipi din clasă e imediat înainte de sfârşitul primei perioade, moment în care toată lumea simte miros de pauză şi dă tot ce poate, doar-doar s-o îndura profa să ne dea drumul mai devreme. După-amiază avem parte de un curs de geografie cât de cât suportabil, iar apoi de o oră jumătate cu dirigul, timp în care vorbim despre vreme, chirie şi Golden Week, mâncăm prăjiturele şi facem exerciţii de ascultare. Mai am puţin şi adorm cu capul pe bancă. Jenant de simplu.
...Seara, eu, Aigee, Chris şi Francisco facem o tură de cumpărături. Ăsta e de departe cel mai interesant moment din ultimele două zile – în special când una din vânzătoarele noi de la Speedo îi trimite pe furiş o bezea lui Francisco. Ticălos plin de noroc... :)

MIERCURI [ziua 36]

Cursuri - pauză - cursuri - stop. Temă de casă. Mâncare. Internet. Întâlnire seara.

...sunt foarte, foarte tentată să spun că ziua de astăzi a fost mai plictisitoare decât rândul de mai sus...

JOI [ziua 37]

Dimineaţa cursuri, după-amiaza liber, seara, karaoke şi parada modei la 1526. Mâine seară, eu şi Aigee ne ocupăm cu organizatul unei petreceri la parter. Deocamdată, singura mea sarcină e să peticesc un afiş şi să îl lipesc la avizierul de jos; restul... sper să se rezolve pe parcurs :)

VINERI [ziua 38]
La cursurile de dimineaţă vorbim despre vreme, Japonia, Vietnam şi - cum altfel - Golden Week. După un fel de prânz la cafeneaua din căminul nostru ne aşteaptă cursul de istorie... care - surprinzător sau nu - se dovedeşte a fi de departe cel mai interesant şi mai distractiv curs din tot ce am făcut până acum (chiar dacă nu învăţăm mare lucru).

Surprinzător sau nu, petrecerea are un succes bunicel (având în vedere cantitatea limitată de băutură şi numărul şi mai limitat de japonezi pe metru pătrat). Kim se lasă convins să radă în sfârşit câteva beri (fapt care constituie de departe evenimentul principal al serii), Kiril se îmbată criţă (ca întotdeauna), Tomoya şi Yuuki ne fac o vizită, iar pe undeva pe la două şi ceva toată lumea se duce la culcare. A fost bine :)

SÂMBĂTĂ [ziua 39]

Ziua trece mai greu ca un personal peste muntele Everest... Seara, în schimb, face toţi banii. Eu şi Morgan plecăm cu Tomoya şi gaşca spre Nara... şi dar ne întoarcem după o oră şi ceva de condus pe un şir de străduţe unde maşina noastră abia reuşeşte să încapă. Ca să compenseze, băieţii ne propun să mergem la un drag race, ocazie cu care facem cunoştinţă cu câţiva din cei mai buni motociclişti din zonă şi avem parte de câte o bere gratis de cap la sfârşit. Iar viaţa e frumoasă :)

DUMINICĂ [ziua 40]
Aproape toate grupele de limbă japoneză au test mâine... iar căminul nostru n-a mai văzut de mult oameni aşa studioşi. Vietnamezii îşi fac culcuş în sala de studii de la etajul doi, câţiva curajoşi urcă pe acoperiş şi înfruntă cuptorul de acolo, iar eu fac ture între sala de mese, cameră şi etajul trei şi reuşesc să bag la cutiuţă gramatica şi kanji-i pentru testul de mâine. Aşa cum spun băieţii de la Vama Veche, nu am chef azi... nu am chef azi...

LUNI [ziua 41]
Dimineaţa, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor e în criză acută de tutun, iar când Lina îşi face apariţia cu o jumătate de pachet de Mild Seven, toată lumea parcă l-a prins pe Dumnezeu de un picior... Testul e aşa şi aşa (până şi Bruno se plânge de subiecte, şi Bruno e cel mai bun din clasă). După un fel de prânz, toată gaşca o ia la picior spre primăria din Minoo. Astăzi e penultima zi în care ne putem lua permisele de şedere şi toată lumea (a se citi: vietnamezii şi restul lumii) ştie asta. Luăm autobuzul gratuit spre primărie (eu şi Aigee ne numărăm printre norocoşii care prind locuri înainte de invazia vietnameză), ne luăm permisele în primire, mâncăm câte ceva la un McDonald's şi avem parte de o cursă ca-n filme până acasă (axiomă: întotdeauna am rău de autobuz... chiar dacă şoferul parcă a coborât dintr-o revistă de modă [serios! XD]).
În rest, linişte şi pace...

MARŢI [ziua 28]

O cafea, o ţigară, câteva minute de abdomene şi genuflexiuni... şi tot n-am chef de nimic. După prima perioadă îmi iau liber de la cursul de japoneză (mai am puţin şi adorm cu capul pe bancă, şi în plus de asta inima mea face mai urât ca personalul pe Transfăgărăşan). Mă întorc la cămin, frec menta o jumătate de oră, iar apoi mă hotărăsc cu greu să mă urnesc până la centrul medical... Doctoriţa îmi face o electrocardiogramă, îmi spune ceva în păsărească (...engleză?), îmi pune în braţe o cutie cu pastile şi îmi dă drumul... Mulţumesc frumos >_>

MIERCURI [ziua 29]

Japoneză, pauză, economie, stop. E Golden Week; până lunea viitoare avem liber la distracţie... Şi totuşi, în plin avânt mă loveşte un puişor de depresie care până seara se transformă într-o hidră cu o sută de capete. Norocul meu e că am un umăr pe care să plâng în linişte şi pace. Cu mult după miezul nopţii, hidra îşi ia tălpăşiţa... iar mie îmi iau câteva ore bune până când reuşesc să pun geană pe geană.

JOI [ziua 30]

În fine, a venit şi ziua pe care trei sferturi din cămin (minus vietnamezii) au aşteptat-o cu sufletul la gură ultimele două săptămâni: CUMPĂRĂTURI! Dimineaţa şi pe răcoare, eu, Morgan şi... uh... am-uitat-cum-îi-zice (nu daţi cu roşii, tipa e din Singapore şi are un nume crunt) pornim spre Umeda, iar din Umeda ajungem la noul mall din Namba, unde... dăm o tură, ne convingem că nu-i de noi şi plecăm cu coada între picioare să găsim un magazin ceva mai ieftin. Până seara, portofelul meu e mai uşor cu doi mani (20.000 de yeni, pentru necunoscători), dar pot să zic în sfârşit că am o garderobă mai de Doamne-ajută. În plus de asta, mi-am găsit pantofi. Între noi fie vorba, cred că am cumpărat singura pereche mărime 40 (dintre cele cu preţ acceptabil, bineînţeles) din toată Namba... plus două tricouri, o bluză, o pereche de cercei, o insignă, o plasă întreagă de CD-uri şi manga-uri la mâna a doua (inclusiv Disc-O ZONE :)), boxe şi o mie de alte fleacuri fără importanţă... iar viaţa e... aproape... frumoasă.

VINERI [ziua 31]

Astăzi se împlineşte o lună de când am venit în Oosaka... şi de multe ori am sentimentul că am nimerit din lac în puţ. Nu zic, cursurile sunt mai uşoare ca ABC-ul în chirilică; pe de altă parte însă, cred că sunt omul care s-a băgat în cele mai multe complicaţii (sentimentale şi nu numai) din tot căminul... deşi mă îndoiesc că mi-ar prinde mai bine să urlu de zece ori pe zi la colegii de etaj să facă linişte că învăţ (aşa cum face Martin) sau să scot nasul din cameră numai la cursuri şi la masă (ca Jin, de exemplu). Măcar am o viaţă... interesantă.

Trecând peste analize şi meditaţii retrospective, astăzi iarăşi nu se întâmplă nimic... cu excepţia faptului că eu şi Tomoya pornim spre Seven-Eleven* literalmente în miez de noapte şi ne rătăcim imediat pe străduţele care se îmbârligă în jurul universităţii. Nu că am avea altceva mai bun de făcut :)

* ...un fel de Carrefour mai mic şi deschis non-stop

SÂMBĂTĂ [ziua 32]

...În lipsă de altceva, mă urnesc din pat cu mult după prânz, peticesc o porţie de cartofi prăjiţi cu şuncă, iar apoi mă apuc să învăţ la economie. E linişte şi pace. Prea multă linişte şi pace.

DUMINICĂ [ziua 33]

Tipic românesc: nu că zic, dar vreau să spun – Golden Week a fost a-iu-rea. Aş fi preferat să adorm la cursul de economie decât să lâncezesc aproape o săptămână de dimineaţa până seara. Doamne-ajută (??!) că de mâine ne întoarcem la treabă.

...Seara, eu şi Erin ieşim în oraş împreună cu Tomoya şi gaşca, iar băieţii ne duc la un restaurant (ieftin) şi ne fac cinste cu o cină care ar putea să sature o jumătate de regiment. Apoi ne refugiem în parcarea unui Seven-Eleven şi pierdem vremea până aproape de miezul nopţii...

LUNI [ziua 34]

...Săptămâna asta o încep cu stângul: test la japoneză. Văd foaia triplu, dar reuşesc să mă descurc onorabil (la ce subiecte sunt, mă îndoiesc că i-ar pune probleme chiar şi unui japonez de clasa întâi primară). Timpul trece la pas de melc, iar când ni se dă în sfârşit libertate, nu am decât un singur gând: să dorm... Totuşi, mă îmbărbătez şi reuşesc să mă autoconving să stau trează până seara, altfel iarăşi o să mă uit pe pereţi la noapte.

Seara, Tomoya trece pe la noi în drum spre serviciu (omul ăsta are o energie de speriat, face trei part-time job-uri şi mai şi studiază chineza pe deasupra). Ceva mai târziu mă întâlnesc şi cu Takuya; facem o plimbare scurtă prin campus (timp în care am grijă să mă plâng cu lux de amănunte de aiurelile din ultima săptămână), apoi mă duc la nani. Mâine dimineaţă avem curs cu cea mai plictisitoare profă din Gaidai.

ZIUA I (marţi)

După mai bine de şaisprezece ore de zbor (plus alte câteva ore de pierdut timpul în aeroportul din Frankfurt), suntem rupţi de oboseală. La aeroport trecem printr-un şir aparent interminabil de formalităţi, după care primim în sfârşit undă verde pentru zona de aşteptare. Aici suntem culeşi de voluntarii JASSO şi aşteptăm iarăşi să se strângă tot grupul... aproape două ore în cap. N-am idee cum sunt ceilalţi, dar eu deja văd triplu de oboseală. Vreau să fac un duş, să mă fac covrig în pat şi să dorm o zi întreagă.

Într-un final fericit, noi, norocoşii (?!) care vor studia la Oosaka Gaidai (şi care am rămas ultimii, arpopo) suntem încărcaţi în câteva microbuze. O oră şi jumătate mai târziu, ajungem, în sfârşit, în campus. Mă încearcă o tentaţie nebună să îmi prind pleoapele cu scoci ca să pot să rămân trează în continuare.

Campusul e OK; în halul de oboseală în care sunt, nu prea văd mare lucru. Totuşi, înainte să ne luăm camerele în primire, trebuie să completăm un set de hârtii şi formulare... primele dintr-un lung şir de chichiţe birocratice cu care urmează să dăm piept în săptămâna care vine. Ni se face un instrutaj succint, însă nu e timp de odihnă... nu trece mult şi ni se oferă un “shopping tour” al campusului şi al zonei din jur – tur care se termină înainte de vreme fiindcă din senin (chiar “din senin”) începe să plouă. Mai socializăm puţin, apoi fiecare se întoarce în camera luni. În sfârşit, a venit timpul pentru nani...

ZIUA II (miercuri)

Dimineaţa ni se face un nou instructaj. Majoritatea nu putem folosi laptopuri, încărcătoare etc., din simplul motiv că prizele de aici sunt total diferite de cele de acasă. Dar nu e timp pentru asta. Fără prea multă vorbă, ni se pune un nou teanc de hârţoage de completat în faţă. Apoi, eu, Antonia şi un grup destul de micuţ ne aventurăm în Rainbow Cafetteria pentru o masă caldă şi sănătoasă. N-am mâncat nimic consistent de mai bine de douăzeci şi patru de ore, aşa că mâncarea de aici mi se pare divină, iar peştele prăjit în ou are un gust fantastic. Japonezii din jur se uită pe furiş la noi şi râd pe sub mustaţă, minunându-se probabil cum de gai-jin-ii ăştia ştiu deja să folosească beţisoarele.

Spre seară, eu, Neven şi Chris ne aventurăm în oraş, sperând să ajungem la un magazin de electronice din Imamiya. Pentru asta trebuie să luăm un autobuz de la Matani Juutaku Yon (din faţa universităţii) până la Onohara, iar apoi să schimbăm autobuzul şi să mergem până în Imamiya... Slabe şanse. Ne rătăcim de câteva ori până să nimerim zona care trebuie (în mare parte datorită indicaţiilor încurcate pe care reuşim să le culegem pe drum), iar când dăm, în fine, de magazin, altă surpriză... adaptoare pentru laptopuri şi alte asemenea – ioc. Să fie cu noroc.

(Highlight absolut: librăria din Onohara – o hardughie cât două Carrefour Orhideea puse una lângă alta, din care mai mult de jumătate e ocupată de manga-uri şi DVD-uri cu anime. Reflecţie de moment: oare aşa arată Paradisul...?)

În drum spre casă ne oprim să mâncăm sushi la un restaurant. Până să ne prindem cum merge treaba, ne facem de râs de mai multe ori. Odată cu nota de plată vine şocul. O porţie de sushi e 130 de yeni. O bere... 490 de yeni. La dracu’, iarăşi am luat ţeapă.

ZIUA III (joi)

După prânz, un grup de vreo 15 japonezi se aventurează spre internatul nostru. Majoritatea vorbesc o engleză undeva între “ce-i aia?” şi “vai-de-capul-meu”, dar ne înţelegem... cât de cât. În final, japonezii ne promit că or să revină, dar e puţin probabil. Cred că i-am speriat deja.

Spre după-amiază, eu, Antonia, Neven şi Gustavo (care are deja Nihongo Nouryoku Shiken 1kyu luat şi se poate descurca fără probleme cu japoneza – bravo lui!) ne aventurăm până în Namba... care e la o oră şi jumătate de mers cu monorail-ul şi apoi cu metroul. Când ajungem acolo, îmi pică faţa... şi nu o mai culeg până în dimineaţa următoare, când încep să mă întreb dacă ceea ce am văzut a fost “pe bune”. Şi asta pentru că nimic din ce am văzut la televizor / în filme / în anime nu se poate compara cu senzaţia pe care o ai atunci când eşti înconjurat de clădiri cu treizeci-patruzeci de etaje şi trebuie să te ţii tare pe picioare ca să nu fii măturat de furnicarul de japonezi care mişună în toate direcţiile...

ZIUA IV (vineri)

O zi esenţialmente obişnuită: bâzâit în jur, cumpărături de zi cu zi, suc de la automat, iar seara, South Park şi chef cu bere la #1526.

ZIUA V (sâmbătă)

Dimineaţa devreme, noi, “bobocii”, trebuie să mergem la primăria oraşului Minoh (e o poveste luuuungă...) ca să depunem actele pentru permisul de şedere (aşa-numitul Alien Registration Card... keh, cred şi eu că pentru ei arătăm cu toţii ca extratereştri veniţi din cealaltă parte a lumii). Se subînţelege că ne alegem iarăşi cu un munte de hârtii şi hârtiuţe, iar proverbiala eficienţă japoneză... nu e chiar atât de proverbială pe cât s-ar părea.

(Unul din cei doi coreeni din internatul nostru e chiar drăguţ. Păcat că nu poţi scoate mai mult de două cuvinte pe minut de la el. Cred că trebuie să mă străduiesc mai mult.)

În drum spre casă trecem pe la McDonald’s şi pe la o sală de pachinko. Seara, din nou chef cu bere, sake şi mâncare tradiţională (?!) japoneză. La un moment dat, un grup destul de măricel urcă pe acoperiş. Nikki, unul din băieţii din Bulgaria, mă cere insistent în căsătorie. Şi suntem abia în ziua a cincea o.O

ZIUA VI (duminică)

Dorm până după prânz, iar când mă trezesc, internatul e pustiu. Românii au plecat în Nara, iar ceilalţi, la Oosaka-jou (-> castelul vechi din Oosaka). Atâta pagubă. Seara, eu, Aegi, Lina şi un tip din Rusia al cărui nume nu mi-l amintesc nici de frică ieşim la o plimbare. După ce ne aprovizionăm cu suficientă bere, ne aciuim într-un parc care are la intrare ditai semnul pe care scrie “Atenţie la maniaci!” peste o imagine sugestivă cu lupul şi Scufiţa Roşie (nu, nu glumesc). Aşteptăm o vreme, însă maniacul nu îşi face apariţia. Probabil şi-a luat o zi liberă. Sau l-am speriat noi.

ZIUA VII (luni)

Dimineaţa devreme avem parte de un al treilea instructaj, şi – bineînţeles – de hârţogăraia aferentă. Restul zilei e irelevant; în schimb, seara, băieţii se hotărăsc să facă clătite. Neven se descurcă binişor cu ingredientele pe care le are la dispoziţie, iar în final clătitele se dovedesc insuficiente pentru toată lumea. Ca o compensaţie, în final, fetele spală vasele. Cu toate astea, mergem la culcare destul de “devreme”. Mâine dimineaţă avem examen...

Poze... cat de curand... [sper]