MARŢI [ziua 56] - LUNI [ziua 62] ...În linii mari, un şir de zile esenţialmente neinteresante: cursuri, pauză, cursuri, teme, nani - şi cam atât. Singurele evenimente cât de cât notabile ar fi că: 1- mi-am luat chitară (în sfârşit :D), 2- joi, Shibata-sensei ne-a dus în parc să vedem licurici, 3- vineri am avut excursie (...nimic deosebit), 4- sâmbătă a fost iarăşi chef (să mor dacă mai pun gura pe chuuhai vreodată >_>), şi... cam atât. 
Trei sferturi de UE1 în monorail: Quynh, Shibata-sensei, Natt, Khulan şi subsemnata. Huy ne-a făcut poza, iar Antonia şi Bruno au zis "pas" şi au rămas acasă...
Plictiseală în autobuz
Eu şi Aigee - BFFN (Best Friends... For Now (şi sper că şi pe mai încolo)) :)
Kim - unul din tipii pe care nu pot să fiu niciodată supărată mai mult de 5 minute
| |
|
Acum ceva vreme, postam pe celălalt blog [link aici] o poză de acum trei sau patru ani cu biroul de acasă şi, separat, o poză cu masa de lucru de atunci, din Bucureşti. Între timp m-am mutat în cealaltă parte a lumii, m-am făcut (cică!) student serios, mi-am pus în cap un administrator de cămin şi doi coreeni etc., etc. Şi totuşi... unele lucruri nu se schimbă niciodată :) 
...mai ales obiceiurile pe care le-ai prins de o via... OK, dacă nu de "o viaţă" (o să spun asta peste încă vreo douăzeci de ani, eventual), atunci de suficient timp încât să ridici din umeri atunci când un camarad bulgar îţi atrage atenţia că PSP-ul tocmai ţi-a căzut peste hârtiuţele care au căzut peste manualul de economie sub care e penultimul număr din Shonen Jump lângă care... | |
|
MARŢI [ziua 49]
Toată lumea detestă ziua de marţi, iar eu o detest mai mult decât toată lumea la un loc. Cursul de dimineaţă e mai nasol ca în alte dăţi, iar eu mă apuc de scrijelit paragrafe la întâmplare în caiet în timp ce restul clasei repetă în cor verzi şi uscate...
...trei de o parte, patru de cealaltă, desincronizare totală. Profei nu pare să-i pese, iar mie îmi vine să mă arunc prin geam - deşi mă îndoiesc că un protest stil Tarzan XXI ar rezolva mare lucru... Seara fac un pariu tâmpit cu Kim. Ştiu că n-am nici o şansă să-l câştig, dar cel puţin am reuşit să-l ţin de vorbă la telefon un sfert de oră. Punct lovit :) MIERCURI [ziua 50] Mâine plecăm într-un tur de studiu în prefectura Tottori. Încerc să învăţ dinainte kanji-ii pe trei zile, dar mă dau bătută după primii patruzeci. S-o ia goanga, oricum am luat-o înainte cu manualul. Mai am puţin şi-l termin, iar la clasă ne-au mai rămas cel puţin şapte lecţii. Plictiseală...
JOI [ziua 51] După o noapte agitată (împachetat, împărţit sarcini, schimb de poze şi carduri de memorie, bâzâit băieţii etc., etc.), n-am chef decât să pun capul jos şi să dorm. Afară e cuptor încă de dimineaţă; în schimb, în autobuze avem aer condiţionat, aşa că, gândind cu indulgenţă, pot spune că viaţa e, deocamdată, roz. Chris, Aigee şi Kim nu au prins locuri pentru excursia asta, aşa că am vaga bănuială că lucrurile n-or să fie chiar atât de interesante... bănuială care mi se confirmă după o jumătate de zi în care urcăm un deal, vedem o reproducere a unui castel din perioada Edo (am văzut vile mai mari şi mai interesante din perioada "şmecherii-fac-bani-iar-fraierii-stau-şi-îşi-plâng-de-milă"), aţipim în autobuz şi ne plictisim în restul timpului.
    
După ce ajungem la hotel, lucrurile devin puţin mai interesante: camerele sunt mobilate în stil (oarecum) tradiţional japonez, avem ceai şi prăjiturele pe gratis, primim o yukata (haină de casă japoneză) şi avem ocazia să experimentăm o baie japoneză comună (ofuro)... experienţă care, sinceră să fiu, nu mă încântă atât de mult pe cât mă face să simt acut complexul "nu-sunt-anorexică-şi-deci-nu-sunt-cool". Seara avem parte de o cină (...cum altfel?) tradiţională. După câteva ore de stat în genunchi şi experimentat câteva zeci de feluri de mâncare din cele mai diverse (de la bucăţi de caracatiţă în sos cum-îi-zice la supă miso, tempura şi un ditamai crabul) mă simt ca un purceluş cu câteva zile înainte de Ajun. Urmează apoi un scurt moment de karaoke (eu şi Martin ne facem curaj şi încercăm şi noi o melodie), după care, în lipsă de altceva mai bun de făcut, toată lumea se duce la culcare...
   
VINERI [ziua 52] Dis-de-dimineaţă începe să plouă; după canicula de ieri, răcoarea de afară e o adevărată fericire. Ne oprim o oră la Muzeul Perei din Secolul 20 (sau 20th Century Pear Museum, ca să nu sune chiar aiurea). Ca fapt divers, perele din Tottori sunt renumite în toată lumea (chiar dacă eu n-am auzit niciodată de ele până acum). N-am chef de nimic, aşa că dau o tură rapidă, văd ce e de văzut, iar apoi îmi iau o cafea şi mă refugiez la o ţigară.
Ceva mai târziu oprim pe malul Mării Japoniei şi găsim - Doamne-ajută! - un depaato de unde putem cumpăra mâncare ceva mai normală. După trăznăile mâncate ieri seara, un hamburger şi o Coca-Cola sunt o adevărată binecuvântare, iar viaţa e din nou frumoasă.
 
Spre prânz ajungem la dunele de nisip din Tottori... iar dincolo de dune începe marea. După un urcuş care face toate peripeţiile prin care am trecut până acum să pară o glumă şi un coborâş din care reuşesc să scap întreagă (...dacă nu v-aţi aruncat niciodată cu capul înainte de pe o dună de nisip, merită să încercaţi ;)), câţiva nebuni - printre care şi eu - se aruncă direct în mare... Apa e rece şi mai sărată ca o supă ardelenească, iar hainele mi se umplu imediat de nisip (că deh! cine s-a gândit să-şi aducă şi costum de baie?), iar apoi fac frigul în autobuz până acasă fiindcă n-am haine de schimb (i-am împrumutat jeanşii mei unei indience ca să nu-l omoare pe bietul Nishad, care a aruncat-o în apă... poveste lungă).
   
Seara, în căminul celălalt japonezii dau o petrecere house-techno-jungle. Eu, Lina şi Jenia suntem singurii gai-jini care rezistă până dimineaţă - chiar şi după câteva americance ne dau afară şi petrecerea se mută la noi în cămin. Iar viaţa e frumoasă :) SÂMBĂTĂ [ziua 53] Somn până după-amiaza, o tură de cumpărături în Namba împreună cu Aigee, o jumătate de oră de bâzâit lumea de la etajul trei... şi ziua se termină mult prea devreme :( DUMINICĂ [ziua 54] O zi... esenţialmente neimportantă, în afară de sesiunea-fulger de vodka-boom! de seara, pe terenul de sport... LUNI [ziua 55] Înapoi la şcoală ~ banzai! (da' de unde >.>). Nimeni nu e încântat să se trezească de dimineaţă, şi nici testul cu care Abe-sensei ne pocneşte în cap de la prima oră nu ajută prea mult. Restul zilei trece în ceaţă, iar seara apuc să îl bâzâi puţin pe Kim înainte să mă pun cu burta pe carte. Mâine - din nou CCT... :( | |
|
MARŢI [ziua 42] Dimineaţa avem cursuri cu profa de CCT. La capătul celor trei ore de chin, profa abia se hotărăşte să ne dea drumul. Majoritatea grupei e cu nervii făcuţi terci, dar nimeni nu are timp să se plângă; mai e puţin şi începe petrecerea noastră de bun-venit. Eu şi Aigee întârziem puţin până să ne punem la patru ace. Nu pierdem mare lucru; aceleaşi discursuri, aceleaşi felicitări care au deja iz de gumă de mestecat învechită. După partea de început avem liber la mâncare tradiţională japoneză, facem poze cât cuprinde şi... ne întoarcem la cămin. După-amiază avem liber. Doamne-ajută.
Randul de sus, de la stanga la dreapta: eu [la patru ace], una din fetele de la master, Betty, Jorje, Veronika, Gus, Danii; randul urmator - am-uitat-cum-il-cheama, Nishad, Chris, Francisco [Dalla / Francine :))], am-uitat-cum-il-cheama-II; randul de jos - celalalt-tip-din-India, Aigee :)
Eu si Chris, dupa petrecere... [cu multumiri pentru Shibata-sensei, care ne-a facut poza :D]
Nikki - tipul care nu s-a plictisit inca sa ma ceara in casatorie si sa fie refuzat de fiecare data... :))
MIERCURI [ziua 43] Cred că am prins un puişor de "boală-de-mai"*... N-am forţă nici cât să mişc degetul mic de la piciorul stâng; prin urmare, azi îmi iau liber. Mai târziu aflu că şi Chris are aceeaşi problemă, şi nici Morgan nu arată prea bine. O fi vreo epidemie, ceva... După-amiază îmi iau cărţile şi îmi mut bârlogul în sala de studii de la etajul doi. Până seara învăţ câteva zeci de kanji, iar apoi stau de vorbă cu Wataru (tip nou, poveste lungă) până târziu... * "boala-de-mai" - depresie de primăvară/vară destul de des întâlnită în Japonia; universităţile şi companiile îşi încep lucrul în aprilie, iar toată lumea e fericită... până când entuziasmul primului contact cu viaţa din campus / locul de muncă dispare şi unii încep să vadă că viaţa nu e chiar aşa de roz cum pare... JOI [ziua 44] Iarăşi "boală-de-mai"... plus un puişor de gripă care a început să bâzâie în cămin. Îmi iau liber încă o zi. Viaţa e oricum, numai roz nu...
VINERI [ziua 45] Test, cursuri, prânz, istorie, şi, în fine... week-end. Seara, Nishad îşi sărbătoreşte ziua de naştere, dar lumea nu prea e în dispoziţie de petrecere... Mâine e ziua lui Morgan, şi toată lumea se aşteaptă la un chef cum n-a mai fost... :) SÂMBĂTĂ [ziua 46] În linii mari, toată lumea pierde timpul cu învăţat şi/sau nimicuri până seara. De la zece încolo începe nebunia; cum era de aşteptat, Morgan nu se dezminte: muzică bună, gustări cât cuprinde, băutură pentru toată lumea (de la suc şi apă plată la vodka-boom) şi, peste toate astea, lume venită din tot Kansai-ul: Kyoto, Nara, Kobe... Spre dimineaţă, un chinez face ce face şi sparge geamul de la intrare. Nimeni n-are idee cine şi de unde e tipul, aşa că trecem totul cu vederea şi sperăm ca supervizorul să nu se supere... prea tare... 
Totul a inceput cu fructe si ciocolata...
Eu si sarbatoritul [Morgan]; in onoarea ocaziei, mi-am calcat pe inima si le-am lasat pe Aigee si Antonia sa se ocupe de machiajul meu... Ma mir ca nu s-a spart nici o oglinda >.>
Morgan si Kim... ["Viata e frumoasa :D"]
"Noi nu suntem normali, noi nu suntem normali..."
DUMINICĂ [ziua 47] Abia apuc să pun geană pe geană, că Reilly şi Neno (pe care eu, Aigee şi gaşca i-am trezit cu noaptea în cap) apar la uşa mea cu câteva sticle de apă. Înainte să-mi dau bine seama sunt leoarcă, dar am şi eu o satisfacţie: am reuşit să îl pocnesc pe Reilly de câteva ori cu un pantof (pe nimerite...). Francisco o păţeşte şi mai şi; băieţii îl închid la duşuri o jumătate de oră... Restul zilei îl împart între învăţat kanji şi somn; de mâine, o luăm de la capăt... LUNI [ziua 48] Dimineaţa, Abe-sensei e chiar mai stresat ca de obicei. După un test-fulger (la care dau chix ca ultimul ratat din Gaidai - WTF?!) urmează trei ore în care nu învăţăm mare lucru, apoi prânzul, apoi... din nou, linişte şi pace... până când seara îmi dau seama că încă am o nenorocită de temă de scris. Îmi vine să îmi dau cu ceva în cap. De preferinţă, cu ceva tare. "Boala-de-mai" persistă... | |
|
11.30 - pe acoperiş
În cămin e o plictiseală cruntă... Mai am cam 2000 de yeni bani gheaţă şi i-aş pune cu dragă inimă pe foc dacă aş şti că asta m-ar mai scoate din apatie. Urc pe acoperiş, fumez o ţigară şi hotărăsc să dau o fugă până la aeroport şi să mă uit la avioane o vreme. Nu râdeţi - cred că toată lumea ştie ce poate face plictiseala din om... 12.30 - în monorail
Mai sunt şase minute până când chestia asta se urneşte din loc, şi deja mi-am luat porţia de "uite-un-gaijin-ciudat (potenţial-violator-sau-ucigaş-în-serie)" pe o zi întreagă. Nu mă întrebaţi de unde vine reacţia asta; uneori mă simt de parcă toată Japonia conspiră să mă facă să mă simt mai nesemnificativ decât un gândac pe pardoseala unei săli de bal. Nu că le-ar reuşi figura - deşi când văd că bunicuţele îşi trag nepoţeii departe şi le şoptesc conspirativ să aibă grijă (ele cred că nu înţeleg japoneză, săracele...), mai că îmi vine să pocnesc pe cineva... deşi... nu prea vreau să risc o deportare pe motiv de tentativă de omor. 12.50 - schimbat monorail-ul în Bampaku Kinen-Koen
Trenul ăsta e mai aglomerat ca celălalt. Mă agăţ de ochelarii de soare şi de căştile din urechi şi încerc să fac abstracţie de lumea din jur pe o rază de câţiva metri. Stomacul meu a început să mârâie; rezist eroic, consolându-mă cu amintirea spaghetelor la conservă pe care le-am mâncat ieri noapte pe la trei. Sper în secret ca aeroportul să aibă un McDonald's pe aproape. 13.10 - la aeroport
Cred că sunt singurul om care a nimerit aici fără să aibă nici o treabă. Am sentimentul vag că mâine o să mor de foame. Scump, scump... da' zău că merită.  
13.45 - merg, merg, merg...
În mod normal mi s-ar fi acrit repede (şi în plus de asta, afară e cuptor), dar... nu e ca şi când aş avea ceva mai bun de făcut acasă. Pauză de ţigară pe o străduţă. De undeva miroase a balegă... 14.25 - pauză de prânz
Doi hamburgeri şi o Coca-Cola pe un bolovan de pe altă străduţă. N-am nici cea mai vagă idee unde sunt, dar deocamdată nu prea îmi pasă. În caz de forţă majoră, pot oricând să fac autostopul :) 15.46 - la dracu'!
După o oră şi jumătate de mers aiurea, recunosc deschis că m-am rătăcit.
...Cred că asta nu mai miră pe nimeni.   
16.04 - odihnă...?
Mă opresc într-un fel de parc şi dau un telefon "acasă". Morgan bufneşte în râs când aude că m-am rătăcit, dar apoi se face om serios şi îmi dă câteva sfaturi care mi-ar prinde bine dacă n-aş şti că sunt pe o autostradă, la trei kilometri şi ceva de aeroport şi de staţia de monorail de acolo.  
17.07 - Doamne-ajută...
Am reuşit să găsesc linia de monorail. De aici înainte e relativ uşor. Pauză de ţigară. Din senin începe să bată un vânt aiurea... 
17.33 - în drum spre casă
A fost distractiv, deşi, aşa cum am bănuit, mâine o să mor de foame. Data viitoare sper să reuşesc să nimeresc drumul spre casă mergând de-a lungul liniei de monorail. Tot ce trebuie să fac e să merg în lungul ei şi să nu o mai încurc cu o (altă) autostradă suspendată, cum am făcut data trecută :) | |
|
MARŢI [ziua 35]Profa de astăzi e adepta fidelă a metodei CCT-DP. Singura dată în care reuşesc să mă sincronizez cu ceilalţi şase tipi din clasă e imediat înainte de sfârşitul primei perioade, moment în care toată lumea simte miros de pauză şi dă tot ce poate, doar-doar s-o îndura profa să ne dea drumul mai devreme. După-amiază avem parte de un curs de geografie cât de cât suportabil, iar apoi de o oră jumătate cu dirigul, timp în care vorbim despre vreme, chirie şi Golden Week, mâncăm prăjiturele şi facem exerciţii de ascultare. Mai am puţin şi adorm cu capul pe bancă. Jenant de simplu.
...Seara, eu, Aigee, Chris şi Francisco facem o tură de cumpărături. Ăsta e de departe cel mai interesant moment din ultimele două zile – în special când una din vânzătoarele noi de la Speedo îi trimite pe furiş o bezea lui Francisco. Ticălos plin de noroc... :)
MIERCURI [ziua 36] Cursuri - pauză - cursuri - stop. Temă de casă. Mâncare. Internet. Întâlnire seara. ...sunt foarte, foarte tentată să spun că ziua de astăzi a fost mai plictisitoare decât rândul de mai sus...
JOI [ziua 37] Dimineaţa cursuri, după-amiaza liber, seara, karaoke şi parada modei la 1526. Mâine seară, eu şi Aigee ne ocupăm cu organizatul unei petreceri la parter. Deocamdată, singura mea sarcină e să peticesc un afiş şi să îl lipesc la avizierul de jos; restul... sper să se rezolve pe parcurs :) VINERI [ziua 38]La cursurile de dimineaţă vorbim despre vreme, Japonia, Vietnam şi - cum altfel - Golden Week. După un fel de prânz la cafeneaua din căminul nostru ne aşteaptă cursul de istorie... care - surprinzător sau nu - se dovedeşte a fi de departe cel mai interesant şi mai distractiv curs din tot ce am făcut până acum (chiar dacă nu învăţăm mare lucru). Surprinzător sau nu, petrecerea are un succes bunicel (având în vedere cantitatea limitată de băutură şi numărul şi mai limitat de japonezi pe metru pătrat). Kim se lasă convins să radă în sfârşit câteva beri (fapt care constituie de departe evenimentul principal al serii), Kiril se îmbată criţă (ca întotdeauna), Tomoya şi Yuuki ne fac o vizită, iar pe undeva pe la două şi ceva toată lumea se duce la culcare. A fost bine :) SÂMBĂTĂ [ziua 39] Ziua trece mai greu ca un personal peste muntele Everest... Seara, în schimb, face toţi banii. Eu şi Morgan plecăm cu Tomoya şi gaşca spre Nara... şi dar ne întoarcem după o oră şi ceva de condus pe un şir de străduţe unde maşina noastră abia reuşeşte să încapă. Ca să compenseze, băieţii ne propun să mergem la un drag race, ocazie cu care facem cunoştinţă cu câţiva din cei mai buni motociclişti din zonă şi avem parte de câte o bere gratis de cap la sfârşit. Iar viaţa e frumoasă :)
DUMINICĂ [ziua 40]Aproape toate grupele de limbă japoneză au test mâine... iar căminul nostru n-a mai văzut de mult oameni aşa studioşi. Vietnamezii îşi fac culcuş în sala de studii de la etajul doi, câţiva curajoşi urcă pe acoperiş şi înfruntă cuptorul de acolo, iar eu fac ture între sala de mese, cameră şi etajul trei şi reuşesc să bag la cutiuţă gramatica şi kanji-i pentru testul de mâine. Aşa cum spun băieţii de la Vama Veche, nu am chef azi... nu am chef azi...     LUNI [ziua 41]Dimineaţa, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor e în criză acută de tutun, iar când Lina îşi face apariţia cu o jumătate de pachet de Mild Seven, toată lumea parcă l-a prins pe Dumnezeu de un picior... Testul e aşa şi aşa (până şi Bruno se plânge de subiecte, şi Bruno e cel mai bun din clasă). După un fel de prânz, toată gaşca o ia la picior spre primăria din Minoo. Astăzi e penultima zi în care ne putem lua permisele de şedere şi toată lumea (a se citi: vietnamezii şi restul lumii) ştie asta. Luăm autobuzul gratuit spre primărie (eu şi Aigee ne numărăm printre norocoşii care prind locuri înainte de invazia vietnameză), ne luăm permisele în primire, mâncăm câte ceva la un McDonald's şi avem parte de o cursă ca-n filme până acasă (axiomă: întotdeauna am rău de autobuz... chiar dacă şoferul parcă a coborât dintr-o revistă de modă [serios! XD]). În rest, linişte şi pace... | |
|
MARŢI [ziua 28]
O cafea, o ţigară, câteva minute de abdomene şi genuflexiuni... şi tot n-am chef de nimic. După prima perioadă îmi iau liber de la cursul de japoneză (mai am puţin şi adorm cu capul pe bancă, şi în plus de asta inima mea face mai urât ca personalul pe Transfăgărăşan). Mă întorc la cămin, frec menta o jumătate de oră, iar apoi mă hotărăsc cu greu să mă urnesc până la centrul medical... Doctoriţa îmi face o electrocardiogramă, îmi spune ceva în păsărească (...engleză?), îmi pune în braţe o cutie cu pastile şi îmi dă drumul... Mulţumesc frumos >_>
MIERCURI [ziua 29]
Japoneză, pauză, economie, stop. E Golden Week; până lunea viitoare avem liber la distracţie... Şi totuşi, în plin avânt mă loveşte un puişor de depresie care până seara se transformă într-o hidră cu o sută de capete. Norocul meu e că am un umăr pe care să plâng în linişte şi pace. Cu mult după miezul nopţii, hidra îşi ia tălpăşiţa... iar mie îmi iau câteva ore bune până când reuşesc să pun geană pe geană.
JOI [ziua 30]
În fine, a venit şi ziua pe care trei sferturi din cămin (minus vietnamezii) au aşteptat-o cu sufletul la gură ultimele două săptămâni: CUMPĂRĂTURI! Dimineaţa şi pe răcoare, eu, Morgan şi... uh... am-uitat-cum-îi-zice (nu daţi cu roşii, tipa e din Singapore şi are un nume crunt) pornim spre Umeda, iar din Umeda ajungem la noul mall din Namba, unde... dăm o tură, ne convingem că nu-i de noi şi plecăm cu coada între picioare să găsim un magazin ceva mai ieftin. Până seara, portofelul meu e mai uşor cu doi mani (20.000 de yeni, pentru necunoscători), dar pot să zic în sfârşit că am o garderobă mai de Doamne-ajută. În plus de asta, mi-am găsit pantofi. Între noi fie vorba, cred că am cumpărat singura pereche mărime 40 (dintre cele cu preţ acceptabil, bineînţeles) din toată Namba... plus două tricouri, o bluză, o pereche de cercei, o insignă, o plasă întreagă de CD-uri şi manga-uri la mâna a doua (inclusiv Disc-O ZONE :)), boxe şi o mie de alte fleacuri fără importanţă... iar viaţa e... aproape... frumoasă.
VINERI [ziua 31]
Astăzi se împlineşte o lună de când am venit în Oosaka... şi de multe ori am sentimentul că am nimerit din lac în puţ. Nu zic, cursurile sunt mai uşoare ca ABC-ul în chirilică; pe de altă parte însă, cred că sunt omul care s-a băgat în cele mai multe complicaţii (sentimentale şi nu numai) din tot căminul... deşi mă îndoiesc că mi-ar prinde mai bine să urlu de zece ori pe zi la colegii de etaj să facă linişte că învăţ (aşa cum face Martin) sau să scot nasul din cameră numai la cursuri şi la masă (ca Jin, de exemplu). Măcar am o viaţă... interesantă.
Trecând peste analize şi meditaţii retrospective, astăzi iarăşi nu se întâmplă nimic... cu excepţia faptului că eu şi Tomoya pornim spre Seven-Eleven* literalmente în miez de noapte şi ne rătăcim imediat pe străduţele care se îmbârligă în jurul universităţii. Nu că am avea altceva mai bun de făcut :)
* ...un fel de Carrefour mai mic şi deschis non-stop
SÂMBĂTĂ [ziua 32]
...În lipsă de altceva, mă urnesc din pat cu mult după prânz, peticesc o porţie de cartofi prăjiţi cu şuncă, iar apoi mă apuc să învăţ la economie. E linişte şi pace. Prea multă linişte şi pace.
DUMINICĂ [ziua 33]
Tipic românesc: nu că zic, dar vreau să spun – Golden Week a fost a-iu-rea. Aş fi preferat să adorm la cursul de economie decât să lâncezesc aproape o săptămână de dimineaţa până seara. Doamne-ajută (??!) că de mâine ne întoarcem la treabă.
...Seara, eu şi Erin ieşim în oraş împreună cu Tomoya şi gaşca, iar băieţii ne duc la un restaurant (ieftin) şi ne fac cinste cu o cină care ar putea să sature o jumătate de regiment. Apoi ne refugiem în parcarea unui Seven-Eleven şi pierdem vremea până aproape de miezul nopţii...
LUNI [ziua 34]
...Săptămâna asta o încep cu stângul: test la japoneză. Văd foaia triplu, dar reuşesc să mă descurc onorabil (la ce subiecte sunt, mă îndoiesc că i-ar pune probleme chiar şi unui japonez de clasa întâi primară). Timpul trece la pas de melc, iar când ni se dă în sfârşit libertate, nu am decât un singur gând: să dorm... Totuşi, mă îmbărbătez şi reuşesc să mă autoconving să stau trează până seara, altfel iarăşi o să mă uit pe pereţi la noapte.
Seara, Tomoya trece pe la noi în drum spre serviciu (omul ăsta are o energie de speriat, face trei part-time job-uri şi mai şi studiază chineza pe deasupra). Ceva mai târziu mă întâlnesc şi cu Takuya; facem o plimbare scurtă prin campus (timp în care am grijă să mă plâng cu lux de amănunte de aiurelile din ultima săptămână), apoi mă duc la nani. Mâine dimineaţă avem curs cu cea mai plictisitoare profă din Gaidai. | |
|
MARŢI [ziua 21]
Azi e una din
zilele alea în care nu se întâmplă nimic:
cursuri, pauză de prânz, cursuri, net, mâncare, teme
şi nani... Atât.
MIERCURI [ziua 22]
Nu am chef azi,
nu am chef azi, n-am chef de nimic... Melodia
cu care îmi încep ziua spune tot. Să le ia goanga de
cursuri; îi trimit un mail dirigintelui, înghit o
aspirină [am o migrenă mai mare ca mama Rusie] şi dorm
până după-amiaza. Iar viaţa e frumoasă.
JOI [ziua 23]
Zi esenţialmente neinteresantă. Singurul moment notabil e
demostraţia clubului de dans la care merg împreună cu
tutoriţa mea, Eri (fiecare student străin are câte un
tutor sau o tutoriţă dintre studenţii de la Gaidai).
Cursurile sunt la fel de plictisitoare ca de obicei, iar seara nu se
întâmplă mai nimic. Încă puţin...
VINERI [ziua 24]
Cursul de japoneză de dimineaţă e mai lung ca o zi de
post, iar proful se hotărăşte cu greu să îşi
ia tălpăşiţa abia la un sfert de oră după
cele trei ore regulamentare. Azi e ultima zi în care se primesc
plăţi pentru asigurarea de sănătate, aşa că
după-amiază n-am de ales, îmi iau liber de la istorie
şi alerg până la banca din Saito Nishi. Apoi, cu câr,
cu mâr, ajung până în Umeda şi mă
întâlnesc cu amicul meu din Tokyo, care – spre
surprinderea mea – pare mult mai interesat să mă
cicălească decât să ne distrăm împreună.
Ceva mai târziu ne întâlnim cu încă un
individ, iar apoi urmează o sesiune de cicăleală la
dublu. Strâng din dinţi şi suport; am avut parte de
cicăleală şi mai şi, şi n-am murit din atâta
lucru. Totuşi, când ajung înapoi la cămin,
parcă prind aripi.
Ca în fiecare vineri, la cămin se bea, se dansează,
se fac şi se desfac prietenii şi combinaţii şi
toată lumea se distrează. Petrecerea ţine până
dimineaţă, iar la sfârşit, Tomoya şi
gaşca** abia se hotărăsc să se dezlipească
de noi.
* Azi a venit
bursa! Nu se mai moare de foame! XD
** ...a se
citi: gaşca de japonezi care s-a lipit de dormitorul nostru mai
ceva ca scoicile de stânci XD
SÂMBĂTĂ
[ziua 25]
După câteva ore de somn mă simt ceva mai bine, dar cu
toate astea nu am chef de mare lucru. După prânz plec din
nou spre Umeda, mă întâlnesc încă o dată
cu amicul din Tokyo şi îmi iau o nouă porţie de
cicăleală din categoria
“nu-eşti-un-student-serios-şi-o-să-dai-chix”.
Nu ştiu de unde până unde i-a venit ideea să
facă pe mama şi tata (abia am scăpat de asta >_>),
dar de data asta nu mai sunt în dispoziţia să înghit
orice, aşa că discuţia se termină cu un “Haide
s-o lăsăm pe mai târziu”. Apoi mergem la un
restaurant coreean, ne întâlnim cu câţiva
amici de-ai lui şi ne distrăm (relativ) până
aproape de miezul nopţii. Reuşesc să prind ultimul
tren spre casă şi mă întorc la internat... doar
ca să descoper că gaşca s-a strâns din nou şi
petrecerea e în toi. E a doua zi din Golden Week*** şi
toată lumea profită de asta.
Din senin, Tomoya propune să dăm o raită până
în Kyoto. Bineînţeles, el conduce****. În
Kyoto e frig ca în mama Rusie, iar nimeni din grupul de
non-japonezi (eu, Morgan, Neno şi Shao Yin) nu e pregătit
pentru asta. Băieţii ne împrumută mie şi
lui Shao Yin câte o jachetă (...lovit! :)),
dar tot dârdâim până ne înghesuim la loc
în maşină... cu un tip din Kyoto în plus :) La
drumul de întoarcere ţinem un karaoke ad-hoc în
maşină (geamurile rezistă), iar la cinci şi ceva
dimineaţa luăm micul-dejun la un McDonald’s lângă
universitate. Imediat ce ajung acasă adorm ca un bolovan...
*** Golden Week e un fel de vacanţă în Japonia,
deşi n-am reuşit să înţeleg exact de când
şi până când ar trebui să ţină...
**** ...mult
mai atent decât ar face-o un european în aceeaşin
situaţie; nici n-are de ales, săracul, fiindcă între
Osaka şi Kyoto se întinde un lanţ întreg de
oraşe şi orăşele...
DUMINICĂ
[ziua 26]
Nici n-apuc să închid bine ochii că Mitsuko, o
prietenă din Oosaka, îmi dă telefon ca să îmi
spună că a ajuns în Bampaku Kinen Koen (unul din cele
mai mari parcuri de distracţie din Osaka) şi că mă
aşteaptă. Reuşesc să o conving să aştepte
puţintel mai mult şi prind două ore de somn, după
care o iau la pas spre Bampaku Kinen. Când ajung în parc,
oboseala îmi trece ca luată cu mâna. Încerc
câteva maşinării împreună cu Mitsuko şi
Tomo (între care roata mare – oraşul se vede mişto
de tot!, casa groazei şi o-chestie-în-care-te-uzi-fleaşcă
- *cough* mai ales dacă refuzi pelerina care ţi se oferă
din partea casei). Nu încercăm nici una din distracţiile
“extreme” deocamdată; le lăsăm pentru data
viitoare.
Seara, ruşii ţin o petrecere în celălalt cămin.
Ca întotdeauna, eu, Aegi, Tomoya şi gaşca ne lipim şi
noi la spartul petrecerii şi reuşim să înveselim
atmosfera un pic, iar Morgan se face criţă (ca de obicei).
Se pare că Tomoya mă place (...cu ăsta se fac trei
:)). Ca să vezi.
           
LUNI [ziua 27]
Golden Week, zi liberă. Dimineaţa plec la cumpărături;
apoi rămân în sala de studii până când
un indonezian îmi atrage politicos atenţia că
stomacul meu face prea urât ca să se poată concentra
şi mă întreabă dacă vreau un senviş
producţie proprie (...nu, mulţumesc >_>). Plec încă
o dată la cumpărături, peticesc câteva
sendvişuri şi viaţa e din nou frumoasă. Apoi trag
un pui de somn (am mare nevoie) şi mă refugiez din nou în
sala de studii. Asta e o ocazie excelentă ca să îl
bâzâi pe Kim :)
După miezul nopţii, Tomoya şi gaşca ne fac o
vizită scurtă (oamenii ăştia au o energie de
speriat!), iar apoi toată lumea merge la nani. Mâine avem
cursuri :( | |
|
MARŢI (ziua 15)
Chiar dacă şi astăzi avem cursuri, noaptea trecută am reuşit să pun geană pe geană abia pe la două şi ceva, după o jumătate de “Mononoke Hime”* şi o porţie serioasă de “numa numa song”. Prin urmare, dimineaţă mă urnesc mai greu decât o Dacie lăsată în ger o săptămână întreagă Cursul de japoneză e mai plictisitor decât schimbările politice din Cuba, iar când scăpăm, în sfârşit, ne încurcăm în aglomeraţia din Rainbow Cafe şi savurăm claie peste grămadă o tentativă de prânz.
După-amiază se schimbă foaia: facem cunoştinţă cu profesorul de geogra’ (pentru nostalgici) şi studii culturale (care e puţin sărit de pe fix – deşi, dacă stau bine să mă gândesc, cam fiecare prof are cel puţin un fluturaş lipsă pe orbită). Scăpăm destul de repede, iar apoi, după un maraton până la Garden Mall şi înapoi la cerinţa expresă a Asociaţiei Internaţionale a Fumătorilor (se înţelege pentru ce), mă întorc la ţanc pentru ora de consiliere. A meritat să ajung la timp. Profesorul nostru coordonator pur şi simplu rulz’.
Ziua se termină cu o tentativă de test de limba engleză de care scap într-un sfert de oră. Apoi mă duc direct la calculatoare. Mi-e o foame...
* “Mononoke Hime” e un film şi nu un nume de cocktail... din păcate :(
MIERCURI (ziua 15)
Azi e zi de schimbat lenjeria, aşa că mă urnesc de dimineaţă, îmi fac cearceafurile pachet şi le îngrămădesc în dulăpiorul de jos. Urmează apoi un duş scoţian, o jumătate de grepfruit şi trei ore de limba japoneză la capătul cărora am un singur ţel suprem: să dorm...
După-amiaza ne alegem cu un test de plasament la politică şi economie din care aproape toată lumea iese cu prestigiul şifonat. Rămân ultima în sala de examen, iar profii supraveghetori încep să chicotească şi să îşi dea coate. Goanga se poate concentra în aşa o atmosferă. De voie, de nevoie, predau foaia şi ies şi eu. Nici eu nu ştiam că ştiu aşa de multe despre politica şi economia japoneză...
JOI (ziua 16)
Dimineaţa trece mai greu decât un drum cu personalul de la Bucureşti la Iaşi. După ce scăpăm de cele trei ore regulamentare de limba japoneză, eu, Kim, Bruno şi un grup măricel o luăm în pas de voie spre la magazinul de telefoane din Garden Mall. Spre dezamăgirea generală, nimeni din noi nu are douăzeci de ani împliniţi, aşa că – cel puţin teoretic – nimeni nu îşi poate cumpăra telefon fără aprobarea unui părinte cel puţin. Iar cum părinţii noştri se întâmplă să fie în cealaltă parte a lumii... restul găştii se resemnează, iar eu şi Bruno ne aventurăm până în Kita-Senri şi ne întoarcem fiecare cu câte un telefon nou-nouţ. Telefonul meu se întâmplă să nu suporte alte limbi în afară de japoneză şi chineză. Cu câr, cu mâr, reuşesc să aflu cum se fac poze, cum se memorează un număr şi cum se trimite un mail. Apoi mă resemnez şi îl bâzâi pe Kim până după miezul nopţii. Bietul om.
VINERI (ziua 17)
De dimineaţă mă trezesc fără chef, iar după trei ore de dormitat la cursul de japoneză nu mai am nici un chef de viaţă. Testul de plasament de la istorie e mai uşor decât 2+2, iar împărţitul pe clase e... un fel de loterie, în urma căreia eu nimeresc în clasa unuia din cei mai ţicniţi profi din universitate (în sensul bun al cuvântului, bineînţeles)... iar Antonia se alege cu un tip care pare plictisit de toţi şi toate. Asta e; ghinion.
Seara, aproape toată clasa de avansaţi merge la un local de karaoke. Mă lipesc şi eu de grup, dar nu am nici un chef de umblat aiurea (şi n-am idee ce vor să zică majoritatea versurilor pe care le cântă toată lumea), aşa că mă retrag devreme. Sper surprinderea mea, în internat e chef la parter, aşa că bâzâi ici şi colo câteva ore, iar apoi mă duc să dorm. Un puişor de depresie nu îmi dă pace...
SAMBATA (ziua 18)
Zi esenţialmente neinteresantă. Seara e iarăşi chef, dar în afară de câteva beri amărâte şi câţiva japonezi care încearcă să impresioneze gaijin-iţele cu un fel de breakdance dezarticulat nu se întâmplă nimic. Depresie...
DUMINICA (ziua 19)
Dimineaţă n-am chef de mare lucru, aşa că mă urnesc cu greu din pat undeva după ora 3 după-amiaza. Lumea din cămin se plictiseşte crunt; câţiva neinspiraţi încearcă să înveţe, dar nimeni n-are spor, aşa că spre seară toată lumea lasă baltă orice şi se întoarce la nani.
LUNI (ziua 20)
Cursul de japoneză e la fel de plictisitor ca întotdeauna, iar restul zilei mi-l împart între gătit (spre surprinderea mea, reuşesc să nu dau foc bucătăriei), vânătoare de coreeni (e o poveste luuuungă...), curăţenie, spălat rufe şi PSP. Spre miezul nopţii, Asociaţia Internaţională a Fumătorilor are o întâlnire extraordinară pe acoperiş. Oraşul se vede mişto... | |
|
(Din ciclul: “Aşa ceva mi se poate întâmpla doar mie, şi urăsc chestia asta >_>”)
Care sunt şansele de a-ţi găsi un admirator fanatic încă din prima săptămână petrecută într-un loc cu totul şi cu totul nou, alături de camarazi pe care nu i-ai mai întâlnit niciodată? Personal, aş zice că probabilitatea unei astfel de întâmplări e 0,01% în cel mai bun caz... iar cu “norocul” meu fantastic, am dat peste un tip care se încadrează fix în acel improbabil 0,01%. Unul din băieţii din Bulgaria n-are altceva mai bun de făcut decât să mă ceară în căsătorie ori de câte ori mă vede: dimineaţa, seara, la cursuri, în camera de relaxare, pe aleile din campus – cu mici variaţii, replica e întotdeauna aceeaşi: “Te măriţi cu mine?” “Ştii şi tu că ne potrivim la fix, hai, te rog, te măriţi cu mine?” “Ştiu că nu sunt nici japonez şi nici coreean... nici măcar chinez... dar totuşi, te măriţi cu mine?” ...şi aşa mai departe.
...Asta e, la următoarea întâlnire trebuie să-mi conving prietenul să-mi cumpere un inel de logodnă, ceva... Am şi eu un noroc...
***
Camera 1526. Internatul 1, etajul 5, numărul 26. E logic şi extrem de simplu, nu? Ei bine, când eşti cu capul în nori şi abia aştepţi să ajungi în cameră şi să faci nani, nimic nu poate fi nici logic, nici simplu. Pe scurt, în loc să cobor din lift la etajul 5, am coborât la 4. După câteva minute de încercări frustrate de a deschide uşa de la 1426 (!!), m-am trezit că cineva deschide frumos din partea cealaltă şi am dat nas în nas cu un japonez (?) la fel de surprins ca mine... Au urmat câteva secunde de stupefacţie totală, iar apoi m-am retras strategic cu spatele şi scuzându-mă la fiecare pas. La dracu’ cu uşile astea.
***
În ultima vreme, dispoziţia mea se schimbă mai repede ca vremea în campus (fiind literalmente în vârf de munte, vremea de aici se schimbă de trei-patru ori pe zi: soare, vânt de te ia pe sus, nori, ploaie, iar soare, iar vânt etc.) Într-una din seri, stând de una singură în cameră şi gândindu-mă la nemurirea cărăbuşilor şi alte chestii deprimante, m-am trezit că bate cineva la uşă. N-aveam chef să răspund... până când am auzit vocea lui Aegi, care îmi spunea suav: “Hei, sunt nişte japonezi drăguţi jos...” Undecândcinecumceeeee?! În zece secunde am fost jos, iar apoi a urmat o cursă ca în filmele cu mafioţi până când i-am descoperit, în fine, pe tipii în cauză (dintre care doar unul era japonez) fumând liniştiţi pe terasă... Şi eu, şi Aegi arătam ca după maraton, aşa că a urmat un şir de scuze şi explicaţii semi-penibile în engleză, japoneză şi rusă, iar la final japonezul s-a uitat la noi puţin cruciş şi ne-a spus pe şleau că n-a mai văzut gaijini ciudaţi ca cei de anul ăsta...
***
După o zi întreagă de făcut cumpărături în Yodobashi, am coborât din monorail la staţia Saito-Nishi (staţia cea mai apropiată de universitate, deşi până acasă e de urcat o bucată bună de deal). Înainte să ne întoarcem, eu şi Antonia am trecut pe la depaato*-ul de la Garden Mall să luăm ceva de mâncare. Se ştie deja că japonezii mulţumesc şi se scuză de cel puţin zece ori pe minut, aşa că am pus frumos coşul pe tejghea, am mulţumit, am plătit, am mulţumit iar, iar la final am trântit un “Arigatou onegai shimasu” (“Mulţumesc, vă rog frumos”) de toată frumuseţea... iar apoi m-am scuzat tot drumul până la ieşirea din magazin. La dracu’ şi cu oboseala asta >_>
* depaato – magazin general (şi ieftin :)) | |
|
| |
![[info]](http://p-stat.livejournal.com/img/userinfo.gif){kind=small}
bukaresuto's journal
