Home
O lume nebună, nebună de tot...
(nu e ca şi când eu aş fi mai brează :))
Recent Entries 
16th-Jan-2007 08:49 pm - Liber la "ştiri"
What'd I do?, Work, Saywhat?, Ph3ar, DTW, Grrrr....
De o săptămână şi un pic m-am făcut om serios: citesc ziarele. Tanti de la chioşc mă ştie deja şi are pregătite în fiecare dimineaţă o Libertatea şi un Gândul. Gândul, pentru că am o legătură sentimentală mai veche cu ziarul lui CeTePe. Libertatea... pentru că, nu-i aşa, e bine să mai şi râdem din când în când. Asta pentru că "ştirile" din Libertatea... numai ştiri nu se pot numi.

Sâmbăta trecută - spre exemplu - am aflat că vedeta suedeză - de filme cu pătrăţel roşu, probabil, dacă e să ne luăm după fotografia din ziar (trântită chiar pe prima pagină, că veni vorba - CNA-ul ce păzeşte?!)... aşa, unde rămăsesem? Vedeta suedeză Carolina Gynning "a decis să îşi vândă implanturile cu silicon pe Internet ca să-i ajute pe săracii din Rwanda" (WTF?!). Comentariul Carolinei mi-a mers drept la corazon: "Implanturile mi-au dăruit momente frumoase de-a lungul anilor. De aceea vreau ca ele să folosească unor oameni care au o viaţă dificilă". Aww...

Tot din Libertatea de sâmbătă am aflat alta şi mai şi: Moni (...cum "care Moni"? Columbeanu, mai încape vorbă?) va naşte în direct la B1TV. Mai mult, ineditul, mirabolantul, fantasticul eveniment care va schimba destinul întregii ţări (...right >_>) va fi comentat real-time de Roxana Iliescu, Mădălina Ilincă (...şi cu asta setul de vedete contrafăcute e complet), precum şi "alţi invitaţi"... de aceeaşi teapă cu protagonista, probabil.

Libertatea de luni titrează mare pe prima pagină că Bahmu şi Prigoană "<> 20.000$ la cumpărături" în Statele Unite. Singura concluzie pe care am tras-o de aici a este că românul s-a născut masochist: dacă n-are, trage cu ochiul la ăla care are şi suspină melodramatic: "Vreau şi eu..."

În fine, culmea... "ororii" cred că ar fi un termen potrivit, a venit în Libertatea de joi. Băieţii (sau fetele) din redacţie au aflat că e rost de o bârfă bună în Ciao şi, cum jurnalismul copy/paste e la mare căutare în România, au trântit un ditai titlul, o poză preluată din Ciao şi câteva rânduleţe. Subiectul mi-a luat faţa: soţia lui Mircea Geoană...

...nu şi-a ras mustaţa.

~ Va urma ~
10th-Jan-2007 01:12 pm - WTF?!
What'd I do?, Work, Saywhat?, Ph3ar, DTW, Grrrr....
*Side note: Happy New Year... etc.

De câteva luni încoace urmăresc cu interes activitatea diverselor organizaţii pentru protecţia animalelor. La un moment dat am aflat cu stupoare că doar în Bucureşti se cheltuie 8000 de RON pe cap de câine vagabond (sterilizare, vaccinare, ecuson unic etc., etc. - mă mir că nu le-au pus şi GPS încă). Altădată am citit că tot în Capitală activează peste 80 de asociaţii de protecţie a drepturilor animalelor şi că adăposturile pentru câini comunitari, pisici vagaboande, peşti de acvariu abandonaţi etc. sunt un adevărat vacuum pentru banii publici. Faza care a pus capac a fost reacţia autorităţilor (pe de o parte) şi a iubitorilor de animale şi nu numai (pe de altă parte) la moartea cetăţeanului japonez care a făcut atac de cord după ce a fost muşcat de un câine. Mai că nu s-a spus că vina era, de fapt, a japonezului, iar câinele a primit cuşcă separată şi doi îngrijitori personali în aşteptarea unei "judecăţi" ridicole şi aberante.

Mi s-a întâmplat nu o dată să intru în polemici mai lungi ca o zi de post cu aşa-zişi iubitori de animale. De fiecare dată am păţit acelaşi lucru: orice argument încercam să aduc în discuţie, mă izbeam inevitabil de acelaşi silogism* pseudo-sentimental: "Dar au şi ei un suflet, domnule!" Bun, au un suflet. Şi? Asta nu le dă dreptul să se plimbe liberi prin oraş şi să muşte în stânga şi în dreapta după cum le vine cheful.

Concluzia e logică şi directă: câinii vagabonzi sunt în plus. An de an se cheltuie miliarde de lei degeaba, în loc să se aplice o soluţie simplă, permanentă şi bună pentru toată lumea: eutanasierea. Aici ar fi bun un primar general care să nu se împiedice de câteva zeci sau sute de protestatari aerieni cu slogane siropoase şi răsuflate gen "Primarul asasin!". Avem aşa ceva? Da' de unde.

Pe de altă parte, presa face jocul sentimentaliştilor, prezentând câinii vagabonzi drept victime ale "cruzimii" şi "discriminării". Cireaşa de pe tort au reprezentat-o două articole din Libertatea. Articolul principal: Măcel în cartierul X - câţiva indivizi au împuşcat mortal mai mulţi maidanezi, care alergau "îngroziţi" de colo-colo, încercând "să se salveze" de la o moarte atât de "crudă". Pe aceeaşi pagină, puţin mai jos, în stânga: Un bărbat a fost castrat de un maidanez. Acum vă întreb sincer: care era victima aici?

În fine, în Bucureşti sunt cel puţin la fel de mulţi oameni care trăiesc pe stradă, în cutii de carton şi înveliţi în pungi de plastic. Nu-mi amintesc să fi citit în presă de vreo asociaţie care să militeze pentru dreptul acestor "suflete" (care, vorba vine, sunt oameni la fel ca noi şi sunt mult mai îndreptăţiţi la argumentul citat mai devreme). Probabil că dă mult prea multă bătaie de cap să ai grijă de oameni - aşa că sentimentaliştii preferă să lipească afişe cu câini vagabonzi pe stradă, să urle în stânga şi în dreapta "Asasinii!" şi să cheltuiască miliarde aiurea, în timp ce alţi oameni mor de foame şi de frig pe străzile din Bucureşti şi nu numai. Dar... ştiţi cum se spune: trăim în România, şi asta...

*silogism = argument fals sau neîntemeiat
7th-Dec-2006 12:24 am - Odeena în TV Mania
What'd I do?, Work, Saywhat?, Ph3ar, DTW, Grrrr....
Uite că s-a întâmplat şi asta: Odeena [...eu :P] a apărut în TV Mania. A nu se interpreta greşit, dar... sunt mândră de mine! *sniff*

Articolul îl puteţi citi mai jos (click pe thumbnail pentru imaginea completă) ;)



...cu mulţumiri pentru profesorul George Hari Popescu pentru iniţiativă şi articol şi lui Iusty pentru scan :)

[Side note: articolul a stârnit deja câteva controverse pe Anime-Mania, site menţionat (oarecum :P) într-un subtitlu. Topicul de discuţii îl găsiţi aici :)].
This page was loaded May 12th 2008, 1:29 pm GMT.