Tocmai am primit un mass cu unul din cele mai inteligente bancuri pe care le-am auzit în ultima vreme. N-oi fi eu as în materie de fizică, dar de data asta m-am prins din prima...

---

Newton, Pascal si Einstein se jucau de-a v-aţi ascunselea. Einstein închide ochii şi se apucă să numere. Pascal fuge şi se ascunde, iar Newton desenează repede un pătrat cu latura de 1 m şi se aşează în mijloc. Termina Einstein de numărat, îl vede pe Newton şi zice: "Uite-l pe Newton!"

"Ai spart oalele, eu nu sunt Newton!"

"...?!"

"Ia uită-te pe ce stau! Pe un pătrat... Măsoară-i latura: 1 metru! Şi ce e Newton pe metru pătrat? Pascal! Păi vezi, ai spart oalele!"

Acum doi ani şi ceva, când i-am spus unui amic că ţin un jurnal pe Internet (la vremea respectivă, puţini auziseră de "blog"), tipul m-a întrebat cu nonşalanţă dacă îmi lipseşte cumva o doagă. Cum vine aia, jurnal pe Internet? Păi, un jurnal e doar al tău, ca să îţi scrii secretele şi aberaţiile care îţi trefc prin minte. Nu trebuie citit de nimeni altcineva, că doar de aia e jurnal... nu?

Acum câteva zile m-am reîntâlnit, absolut întâmplător, cu amicul de care vorbeam mai devreme. Din vorbă în vorbă am făcut schimb de numere de telefon, adrese de e-mail şi bloguri. Stai puţin... bloguri? Păi nu spunea el că...? Ei bine, da, spunea. Acum a prins şi el microbul. Dacă toată lumea are blog, el de ce nu?

Aici e buba.

În ultimul an, numărul bloggerilor români (şi nu numai) a crescut exponenţial. Toată lumea are blog şi fiecare blogger are pretenţia ca blogul lui să fie citit şi comentat. Multe bloguri peste care am dat de-a lungul timpului sunt adevărate monumente de prostie şi subcultură. Dau aici ca exemplul blogul unui băieţaş din Rahova sau Ferentari, nu mai ţin minte exact de unde, care se lăuda în cuvinte puţine (şi în majoritate înlocuibile cu bipuri şi steluţe) şi imagini multe cu câte fete şi-a tras-o în ultimul an, sau avalanşa de bloguri copy/paste cu posturi scurte gen "Moama, uitatziva aici cel mai tare sait!!!!!!".

Ca să nu fiu cârcotaşă până la capăt, există şi bloguri care merită citite dintr-un motiv sau altul (cum ar fi, spre exemplu, kro$$fire's blog [care, întâmplător, în ultimul lui articol tot despre bloguri vorbeşte], Died before K. [...weren't expecting this, were ya'? :P] sau De ce da, de ce nu [freakin' UPDATE yo'!]) la categoria bloguri personale, sau Cyberculture.ro sau Nu plânge că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat, la categoria bloguri cu audienţă ceva mai mare). Dar (...evident, există şi un "dar", că nu sunt os din osul lui Gigi Contra degeaba), blogurile interesante sunt şi ele aşa de multe că devine imposibil să le urmăreşti pe toate, oricât ai vrea. Asta dacă nu vrei să te transformi într-un şoarece de Internet, aşa cum existau pe vremuri şoarecii de bibliotecă.

În ultimul an, fenomenul blogurilor a fost dezbătut şi răs-dezbătut pe forumuri, în reviste, în ziare şi Dumnezeu mai ştie pe unde. S-au făcut speculaţii şi clasificări, s-au pus întrebări (în marea lor parte inutile, în capul cărora tronează eternul şi enervantul^TM "De ce-şi fac oamenii blog?" [răspuns elementar, dragii mei pseudo-Watsoni: pentru că poate şi e moca]), s-au realizat statistici şi s-au dat pronosticuri. Părerea mea este că blogurile sunt pur şi simplu o ramură în evoluţia Internetului - care, că tot veni vorba, se dezvoltă haotic, fără coadă şi fără cap, ca un recif construit din miliarde de chestii mici şi tari care conştientizează vag (dacă o fac şi aşa) că mai există şi alte chestii mici şi tari şi că împreună sunt o parte din ceva mult mai mare.

Nu pot să închei fără o justificare. Şi eu am blog (am două, chiar) - un jurnal personal (. dream) şi un blog cu articole de interes relativ restrâns (blogul de faţă). Amândouă le ţin pentru mine, şi nu ca să dau mass-uri pe Yahoo! în care să-mi implor amicii să îmi citească şi să-mi comenteze fiecare post. Cu toate astea, sunt oameni care comentează ceea ce scriu. Ca orice scriitor aspirant, mă bucură să ştiu că sunt oameni care, fără vreo obligaţie sau vreun interes material, sunt suficient de interesaţi încât să citească - mai des sau mai rar - ceea ce scriu şi să îşi exprime, la rândul lor, propria părere, indiferent care ar fi ea.

Ave!

Ca moderator general, m-am apucat de curăţenie pe forumul Anime-Mania... Forumul e în general bunicel, dar sunt nişte useri care postează de-ţi vine să te iei cu mâinile de cap. Ăla mic şi negru cu care mă tot întreţin în ultima vreme nu mi-a dat pace până când n-am fost de acord să fac o mică arhivă cu cele mai aiurite perle de pe forum - perle care se pot caracteriza sumar în sintagme ca "gramatică ioc", "neuroni în vacanţă", "IQ la subsol" şi aşa mai departe. Pentru cunoscători...

( Click! )

...Nu, acest post nu are nici o* legătură cu Japonia :)

Megatokyo pwnz - sau, în limbaj obişnuit (?), Megatokyo rulz. Primul meu volum din Megatokyo m-a prins în aşa hal încât l-am citit aproape non-stop de la prima la ultima pagină - pe stradă, în metrou, în faţă la TNB etc. La un moment dat (ajunsesem pe la jumătatea volumului) am coborât din metrou în Grozăveşti în loc de Gara de Nord (iar apoi să ies la suprafaţă şi să întreb inocent o tanti care dădea cu mătura: "Nu vă supăraţi, aici este Gara de Nord...?", deşi era evident că mă dădusem jos aiurea).

Eroul meu preferat din Megatokyo este gamer înrăit şi are o pasiune neobişnuită (unii ar numi-o "obsesie") pentru bere ("b33r" sau "b00ze", cum preferaţi). În mod ciudat, mă identific destul de mult cu individul: şi eu sunt gamer(...iţă? nah, nu-mi place cum sună), şi mie îmi place berea şi în mod sigur aş intra în sevraj dacă n-aş avea acces la computer şi net mai mult de 24 de ore. De când m-am apucat de citit Megatokyo am început să folosesc şi eu "l337 5p34k" ("ph34r", "b33r", "3v1l", "l337", "pwn"... mai continui? :)) şi am făcut şi eu o pasiune (...dar în mod sigur nu o obsesie) pentru bere (prietenii ştiu de ce :)). Unii ar numi asta "efort subconştient de identificare un erou ideal"; eu prefer să îi zic "m3h v3ry 0wn s3(r37 l337 5k1ll" >:)

Megatokyo m-a influenţat dincolo de "b33r" şi "l337 5p34k" (chiar dacă, teoretic, n-ar trebui să-mi dau seama :)). Vara trecută mă plimbam fără nici o treabă prin Bucureşti, aşteptând rezultatele la admitere (...parcă). Ăla mic, roşu, cu coarne şi cu coadă m-a pus să dau o raită prin raionul de jocuri din Diverta. Am văzut StarCraft la doar 37,5 lei şi am început să văd steluţe... Aşa am rămas fără bani de mâncare pe următoarele două zile. De ce? Fiindcă acelaşi lucru se întâmplase şi în Megatokyo şi n-am vrut să mă las mai prejos? Nah... gamerul din mine îşi cerea tributul :) La fel, după ce am citit cam jumătate din primul volum am început să mă simt ca un n00b fiindcă un amic avea un scor mai mare decât al meu la Snake (ăla clasic de pe Nokia 1100). Rezultatul? Patru ore şi jumătate de jucat Snake non-stop pe tren, un high-score şi o tastatură nouă la mobil a doua zi.

Pe scurt, Megatokyo pwnz. Dacă nu l-aţi citit deja, vi-l recomand cu căldură. Dacă nu vă permiteţi să cumpăraţi volumele de pe MaNGA Shop, le puteţi citi online la megatokyo.com.

Pace!**

_____________
*DOOM sucks, iar faza cu "nicio" e o aberaţie mai mare ca mama Rusie.

**...Yeah, right :)

Cum, nu-l ştiţi pe billy, mascota neoficială a forumului anime-mania.ro? Userul care a stârnit controverse între pamfletari şi umanitari, userul a cărei vârstă se schimbă de la post la post şi care e îndrăgostit de tasta "i"? Uai... nu se poate!

( Haideţi să vi-l prezint (click!) )

A lil' while ago, I got tagged :) (fraza asta ar fi sunat al naibii de ciudat în română :P). Care-i treaba cu tagging-ul ăsta? În linii mari, e ca un schimb de link-uri între blog-uri. Acum a venit rândul meu să-mi fac datoria de tagger: Cyberculture.ro, kr0$$fire, Anna (...am ţinut morţiş să-şi facă şi ea blog înainte să scriu postul ăsta - way to go, girl! *high five* -- mersi pentru reclamă btw :).

* Side note: titlul nu are absolut nici o legătură cu... nimic. Aveam o lipsă cruntă de inspiraţie când l-am ales. Niciodată nu m-am priceput la titluri...

Din curiozitate, astăzi am aruncat o privire într-o pauză de cafea un site de dating românesc. Nu că aş fi în căutarea de vreo "lipeală"; în schimb, prost... ăăă, adică simplitatea omenească în gândire m-a amuzat dintotdeauna. Iar când sus-amintitei caracteristici i se asociază un orgoliu demn de un cocoş premiat, efectul comic e garantat.

Site-ul cu care m-am distrat circa un sfert de oră a fost ingeri.ro. După ce am trecut în revitsă prima pagină şi mi-am citit horoscopul (ocazie cu care am aflat că am "o stare ciudată de aşteptare, dar şi de neputinţă în acelaşi timp", pentru că mă enervează că trebuie "să stau pe loc până când se vor mai urni lucrurile" - culmea e că tipii chiar au nimerit-o cu asta), am intrat la "Top băieţi". Nu mă aşteptam să găsesc cine ştie ce Tom Cruji sau Brad Piţi autohtoni, dar tipii peste care am dat erau în cea mai mare parte... cum să o spun elegant? Mai bine mă abţin. Se pare că pentru majoritatea băieţilor care s-au înscris acolo a fi "cool" este echivalent cu a avea: ainţ - o pereche de ochelari de soare "be-he-he-ton", ţvai - una bucată telefon / ceas de firmă / telefon de firmă cu ceas, drai - una bucată maşină din / sprijiniţi de care să le zâmbească superior eventualelor pretendente, şi patru (n-am nici cea mai vagă idee cum se scrie în nemţeşte) - opţional - una bucată tricou lipsă sau, după preferinţe, un câine, o pisică sau o altă lighioană lângă. Cât despre fizionomii... fie am eu gusturi prea pretenţioase, fie băieţii cu adevărat drăguţi au ajuns o specie pe cale de dispariţie în România.

Încă destul de curioasă, am trecut la secţiunea "Top fete". Aici, cel puţin, bănuiam cam ce o să găsesc. Mă aşteptam la decolteuri exagerat de ample, fuste exagerat de scurte (sau lipsă), posturi pseudo-seducătoare etc., şi exact peste asta am dat.

Cireaşa de pe tort a fost secţiunea de jurnale. Nu mai trebuie să spun că am găsit de toate pentru toţi acolo, de la versuri de manele şi poezii de dragoste până la consideraţii pseudo-filosofice şi fraze 100% emo ale unor... hai să le spunem adolescenţi care nici n-au dat bine cu nasul de viaţă şi au început deja să se vaite cu nişte probleme voit exagerate (dau aici ca exemplu următoarea frază: "ce e viatza?viatza inseamna dusmani ji moarte..toty kre ii credeam prieteni akuma imi sunt dushmani dc oare?" - făcând abstracţie de gramatică, bineînţeles).

În fine, chiar când mă pregăteam să închid tabul din Firefox şi să mă reapuc de lucru am dat peste un post în care o domnişoară le mulţumea tuturor celor care o votaseră cu "plus". Lista număra aproximativ şase ecrane. Asta da muncă de chinez bătrân.

Mai e puţin şi se fac cinci ore de când muncesc pe brânci la o nouă versiune pentru AnimeZone (versiunea veche a ajuns deja la calificativul de "n00b-ish" pe scara mea de valori). Între timp, am încărcat un placeholder aiuristic (în lipsa unui alt termen mai bun) pe prima pagină a site-ului:



[Screen-ul e din Megas XLR, o serie de care m-am apucat recent şi care mă distrează la nebunie :)].

Sneak peek pentru noul design:



[It's not pink! Wohoo! *silly grin*].

Oh yeah, şi, cu ocazia asta, felicitări Silvanei şi baftă multă mâine ;)

Mă întrebam zilele trecute de ce majoritatea copiilor şi tinerilor români care se uită la anime vor, hodoronc-tronc, să plece în Japonia. Din pură curiozitate am dat un ochi pe unul din forumurile anime şi manga extrem de populare la noi şi am cules câteva perle şi gonghiţe care mă face să mă întreb dacă puştii ăştia gândesc înainte să pună mânuţa pe tastatură...

---

cel mai mult la japonia imi plac baietzii lol oameni f f f respectuoshi (in sensul ca ei se gandesc la "noi" iar europenii la "eu" shi evita mereu sa raspunda la o intrebare cu un brutal "nu" ) SHI CA SA MAI SPUN O DATA ACOLO BAIETZII SUNT FOARTE FOARTE FOARTE DRAGUTZI lol shi imi mai place faptul ca japonia e o tzara plina de romantism

Japonia, plină de romantism... şi staniolul învelea ciocolata în marmotă cu alune, v. 2.0. Bieţii japonezi sunt prea cocoşaţi de muncă să mai aibă timp să se uite după fete... cu atât mai puţin occidentale... şi cu atât mai puţin de 12-13 ani :))

Mi-ar placea ca japonezii sa foloseasca de acum inainte alfabetul latin, in loc de-al lor.
Al nostru are doar vreo 30 de simboluri, iar cel japonez, katakana+hiragana+kanjii, are vreo 300 de simboluri.

LOL. Hai să vedem... hiragana, 50+ (cu tot cu combinaţiile existente), katakana, alte 50+, iar kanji... woohoo (kanji-urile oficiale sunt undeva în jur de 1950, iar cele neoficiale numără alte câteva mii). Iar dacă stăm să facem adunarea, ajungem la... NOT 300. Surpriză? Nope. Se ştie că matematica nu e un punct forte al sistemului educaţional autohton şi că elevii o detestă... right?

yo am facut liceul de medicina acolo am terminat facultatea la 13 ani wink
si am stat pana la 18 ani acolo e super IUBESK UNIFORMA JAPONEZA (Maideales La Fete)
acolo mi se zicea Anime King dar am renuntat la nikul acesta si lam dat lu fratimiu e cam ignoranT

Să estimăm... 11 anişori? 12? Sau 11 şi jumătate? În nici un caz peste 13 (apropo, încercam să stabilesc vârsta prezumtivă a celui care a scris o atare enormitate). Dacă e chiar atât de deştept puştiul, atunci cum se face că nu se împacă cu gramatica limbii române nici cât Tom şi cu Jerry în momentele lor de relativă amiciţie?

scz pt double posting dar mai am de adaugat cva
NICI NU STITI CE CILOTEI DE FETE GASITI IN JAPONIA cool
Viata in japonia e ca un anime MAIDEALES LA FACULTATE FETE SEXY PSTE TOT etc.
Love Japan

Acelasi autor ca şi mai sus şi acelaşi război perpetuu cu gramatica, logica şi bunul-simţ (nu că aş fi o adeptă a celui din urmă, dar eu am, totuşi, o vârstă -- Lumpy, dacă îi dai înainte cu "obaa-san" te-am ars :P). Ia uite la ce se gândesc copiii din ziua de azi, dom'le...

toti fotbalisti joaca la fel inafara de america(cred)
nai vazut capitanul tsubasha
bine japonezi sunt mai prosti la fotbal

Hopaaa... avem şi o părere negativă. Sau o tenativă de a tasta o părere negativă, anyway. Se pare că a apărut un nou virus care se hrăneşte cu "i"-urile de la sfârşitul substantivelor la plural. Şi cu cratime.

vreuuuuuuuu in JAPONIAAAAAAAAAAAAA

Nu, nu e o glumă. Ăsta chiar era un post pe forum. [offtopic: şi ieeeeeeeu! :lol: ... singura deosebire e că eu chiar am o şansă să ajung acolo :evil:]

Si eu am imbracat un chimono(ce naiba e ala apropo a si is baiat sunt si pt baieti).Glumeam ce naiba e un chimono de cine e facut de nike, addidas, sau puma ??Ce e cu asta as vrea sa imbrac si eu unu.

Uite că avem şi un n00b... Când Nike, Adidas, Puma sau orice altă firmă de gen se va apuca de făcut kimonouri o să mă apuc de cules stridii. (I can't swim by the way :)).

Singura mancare tipica orientului indepartat a fost... Orez gasit la supermarket!

Dar stiu niste alimente japoneze:

-sushi-peste crud umplut cu condimente;
-orez;
-o bautura alcoolica japoneza, nu stiu cum se mai numeste, dar este scumpa si rara.
...

Very... enlightening (...not). Sushi nu e "peşte crud umplut cu condimente", ci peşte crud învelit în foiţe de alge, umplut cu orez şi condimente şi tăiat în feliuţe subţiri. Orezul e aliment universal (şi mâncarea obişnuită a unora dintre studenţii săraci din Bucureşti pe care îi ştiu). Cât despre băutură alcoolică... hmm... să fie oare berea? :))

---

Nu intenţionez să fac antireclamă sau altceva asemănător (n-am spus despre ce forum e vorba, iar dacă vreun mod / admin de acolo şi-a dat seama, atunci îl invit frumos să ia atitudine şi să schimbe standardele de calitate de pe forum, că e nenorocire aşa cum e acum :P). Besides... aveam nevoie de un râs bun. Ultimele zile au fost mortale - în sensul cât se poate de rău al cuvântului.

După o lună de inactivitate, AnimeZone se întoarce cu noi articole, wallpapere, semnături şi un update micuţ la secţiunea Divertisment care va constitui punctul de plecare pentru o reorganizare completă a secţiunii respective...

Între timp, ştirile de pe MaNGA Shop au ajuns la zi. De-acum înainte
sper să reuşesc să ţin pasul cu noutăţile şi acolo :)